Noi, aici. Vama, nu aici

În acelaşi an (2013) când tata a împlinit 99 de ani am fost cu dânsul şi până în Polonia, la Auschwitz.

Ne-am întors prin Ucraina, în ideea de a cumpăra motorină mai ieftină. Una peste alta, a fost o alegere proastă, întrucât şoseaua (europeană!) era atât de spartă de parcă ar fi fost bombardată.

Am plecat dimineaţă din Cracovia şi ne-am propus să intrăm în aceeaşi zi în România, pentru a dormi la un motel nu departe de punctul de trecere a frontierei de la Halmeu.

Am ajuns în vama ucraineană cam pe la orele 21 şi nu erau decât trei maşini, ceea ce suna bine. Autorităţile ucrainene au verificat prima maşină şi au oprit lucrul. În scurt timp au mai apărut în urma noastră două doamne într-o maşină cu număr de Satu Mare. Presupunând că erau familiarizate cu respectivul punct de trecere a frontierei, am mers până la maşina lor şi le-am întrebat dacă ştiu ce se întâmplă.

„Două ore stăm de-acum. S-au dus să mănânce.”

„Da’ asta-i bătaie de joc”, le-am zis eu.

M-am dus până în faţă, la poliţistul de frontieră. „De ce stăm noi aici?!” Am văzut un număr de telefon afişat pe geamul biroului lui şi am început să mi-l notez. Poliţistul m-a împins lateral ca să nu-mi pot scrie acel număr.

„Noi, aici. Vama, nu aici.” mi-a zis el cu un puternic accent maghiar.

În biroul vameşilor era o singură persoană, care, cu lumina stinsă, se uita pe un monitor. I-am cerut, şi în română şi în engleză, să-mi spună „de ce stăm noi aici?!” Am fost ignorat pur şi simplu.

M-am întors un pachet de nervi la maşină: „Ăştia-s bat joc de noi!” În cele aproximativ zece minute câte au trecut, deja s-a instalat nervozitatea peste maşina noastră. Taică-miu, care a văzut toată agitaţia mea, deşi s-a întâlnit şi cu situaţii când a trebuit să aşteptăm prin vămi chiar şi mai bine de trei ore, nu s-a mai putut abţine şi a răbufnit: „Am mai stat la frontieră, dar niciodată aşa mult!”

Am mai făcut câteva drumuri între maşină şi biroul vamal şi, brusc: telefoane, becuri aprinse şi doi lucrători vamali cu lanterne, au ieşit din clădirea mare.

„Să vezi că ne pun să scoatem totul din maşină… Ne controlează la faruri, la motor, la portiere, la roata de rezervă…” am zis eu.

Vameşii au fost destul de superficiali cu maşina din faţa noastră şi am urmat noi. N-au fost interesaţi decât să deschid portbagajul şi: „Davai!” (adică „dă-i drumul!”).

Poliţistul de frontieră a fost şi el destul de expeditiv şi a simţit nevoia să se justifice suplimentar pentru faptul că m-a împins: „Dat telefon, f… la noi!” (CONSTANTIN PAPUC)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: