Proiectul cu finanţare europeană pentru informatizarea Primăriei Suceava a intrat în linie dreaptă

> Primarul Ion Lungu a semnat la Bucureşti contractul de finanţare. Cetăţenii vor putea obţine documente online, a declarat el

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, ieri, că a semnat, la Bucureşti, contractul de finanţare pentru proiectul cu fonduri europene de informatizare a Primăriei Suceava „APLICAT – Administraţie Publică Locală Informatizată şi Calitativă Aplicabilă Tuturor la Suceava”.

Proiectul este în valoare de 2.774.418 lei, din care valoarea eligibilă este de 2.774.418 lei, iar contribuţia de 2% a municipalităţii este 55.548,2 lei.

Finanţarea este asigurată în cadrul POCA – Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

Proiectul are ca perioadă de implementare 24 de luni.

Primarul Ion Lungu a spus că în urma implementării proiectului se vor putea elibera electronic mai multe documente şi că vor fi arhivate documentele esenţiale.

Astfel, vor putea fi eliberate electronic: certificat urbanism; declaraţie începere lucrări construcţie; certificat atestare fiscală; certificat nomenclatură fiscală; eliberare abonamente parcare; aprobare transport greu; programare online evidenţă persoane; alte documente online.

De asemenea, vor fi făcute dotări cu scannere, comunicaţii, servere şi actualizarea managementului documentelor.

„Este un proiect conceput în avantajul cetăţenilor care să beneficieze cu celeritate de anumite documente eliberate de municipalitate, nefiind necesar să se deplaseze până la Primărie” a menţionat primarul Ion Lungu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. : _______*______revista floare albastra = blue : cel mai revolutionar tip de revista din lume sustine candidatura PRESEDINTE ROMANIA KLAUS IOHANNIS mandat ii _____________software blue music system =[{ 112 + arbore politie . salvare .pompieri } integrat unei platforme comune cu arbori in tate localitatile din ROMANIA LIBERA = ( PRIN DEFINITIE ) pastrarea continuitatii de comunicare si refacere a segmentelor acesteia prin supercomputerizare pana la finalizarea cererilor din apel ] _________ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU !_______________ mihai grigore – poet .editor.scientist ____________zona metropolitana suceava _ ROMANIA LIBERA ______15.07.2019_ 15H07’______*______ :

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: