Cezar’s

Nimic nou sub soare?

Adevăr. Un banc (trist) cu Bulă. Devenit patron, şef… se enervează, se supără pe unul dintre subalterni. Şi îl întreabă, radical: Hei, zi-mi direct… cine e prost aici, în firmă: eu sau tu!? Subalternul: Domnu şef… toată lumea ştie de mult că dumneavoastră nu angajaţi proşti! Stop.

Blocare. Mircea Dinescu, „Indulgenţă de iarnă”, 1981: „Fereşte-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele/ fereşte-mă de băieţii simpatici/ dispuşi oricând la o turnătorie voioasă/ de preotul cu magnetofonul sub sutană/ de plapoma sub care nu poţi intra fără a da bunăseara/ de dictatorii încurcaţi în strunele harfei/ de cei supăraţi pe propriile lor popoare/ acum, când se apropie iarna/ şi noi n-avem nici ziduri înalte/ nici gâşte pe Capitoliu/ doar mari provizii de îngăduinţă şi de spaimă…” Nimic nou, sub soarele românilor, după 38 de ani, nu?

Hal. „Multe oraşe are şi România Mare, dar în halul Sucevei, cred că nu vor fi aşa de multe. Un plăieş de-al lui Ştefan cel Mare, dacă ar ieşi azi din mormânt, doar toaletele cucoanelor dacă l-ar mai frapa; încolo s’ar mira şi el cum dracu’ de nu s’au schimbat prea multe. Şi, slavă Domnului, nu ne-am putea plânge că avem lipsă de intelectuali, care într’o măsură s’ar mai putea sesiza câteodată; dacă nu de cele mărunte, măcar de cele mai late. Dar nimic! Îţi scoate ochii praful pe strada principală; singura reacţiune e că scoţi batista şi te ştergi la ochi. Poate, câte odată, eşti mai apatic şi zici: păcătos târg!”. („Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, August 1930)

Înhăţare. Un ascultător: Acum, în capitalism, mai poate fi actuală vechea deviză leninistă: „Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!”? Radio Bucureşti: Da, dar în forma, uşor schimbată: „Înhăţaţi! Înhăţaţi ! Înhăţaţi!

Libertate. „Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.” (Zoe Dumitrescu Buşulenga)

Pahar. Diogene, fiind îmbiat cu un pahar de vin, a vărsat lichidul pe jos. – De ce-ai făcut aşa ceva?, l-a întrebat gazda. – L-am răsturnat eu înainte de a apuca el să mă răstoarne, a răspuns înţeleptul.

Plagiat. Nu vă mai certaţi, domnilor doctori! Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, se cheamă… cercetare ştiinţifică.

Poezia (definiţii). Poezia este căsătoria realităţii cu idealul, în sufletul poetului. (Bogdan Petriceicu Haşdeu, 1838 – 1907). Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos. (Mihai Eminescu, 1850 – 1889). Poezia este însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte cu planete lui în cer. (Tudor Arghezi, 1880 – 1967). Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea. (Lucian Blaga, 1895 – 1961). Singura certitudine: poemul. Singura cuminecătură: poemul. Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul şi sângele nostru: poemul. (Ilarie Voronca, 1903 – 1946). Poezia este dimineaţa omenirii, istoria sentimentelor înălţătoare, îndemnul permanent către bine şi adevăr. (Eusebiu Camilar, 1910 – 1965). Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii. (Grigore Vieru, 1935 – 2009). Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant. (Nichita Stănescu, 1933 – 1983). Poezia e ca o amantă: vine când vrea şi te lasă când vrea. (Emil Brumaru). Poezia nu este o succesiune de experienţe, ci o succesiune de viziuni. (Ana Blandiana)

„Suflări”. Aici, în sensul folosit de noi în liceu… când ne „suflam”, puţoieşte, orgolios şi inutil, unul altuia, iubita adolescentină şi la fel de naivă şi de uşor impresionabilă ca şi noi, băietanii… Dar, se pare, se întâmplă, s-a întâmplat şi la alţii… Primesc, citesc un text amuzant despre tinereţea unor scriitori contemporani şi iubiţi de noi, de mine cel puţin. Voila: Florin Iaru, un alt poet visător şi zăpăcit, nematurizat pe deplin nici astăzi – de acord… a rămas un visător, de asta îmi şi place Iaru… îl suport…! Este căsătorit cu mai tânăra scriitoare Cecilia Ştefănescu; i-a suflat-o, pe vremuri, pe Denisa Comănescu lui Mircea Dinescu. Vădit supărat pe fapta amicului său, Dinescu a scris atunci: „De când am aflat că Denisa Comănescu umblă cu Florin Râpă (numele adevărat al lui Iaru), o pasăre-mpuşcată a ţipat în mine”. Măi, măi…

Vinea (Ion). Ion Vinea, mare poet şi prozator, autorul romanului „Lunatecii”, se lăuda că a avut în aşternut, de-a lungul vieţii, aproximativ zece mii de femei. Apropiaţii spun despre virilul om de litere că nu vorbea chiar aiurea. Vinea scrisese relativ mult şi publicase în toate revistele, dar era atât de prins de caznele amorului, încât, până în momentul morţii, nu tipărise niciun volum. Abia când se afla pe patul de moarte, prietenii i-au strâns poeziile în volumul, celebru în literatura română, „Ora fântânilor”. I-au dus repede cartea de la tipografie, iar muribundul a ţinut în mână, înainte de a pleca pe cealaltă lume, primul său volum de poeme.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: