Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor, împreună cu Administraţia Parcului Naţional Călimani, organizează şi în acest an, în data de 15 iunie, Ziua Parcului Naţional Călimani, la sediul Centrului de Vizitare din Şaru Dornei.
Evenimentul face parte din proiectul „Paşi mici către comunităţi verzi” – programul Spaţii Verzi, finanţat de MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat. În debutul acestuia va avea loc o conferinţă de presă la care vor lua parte voluntarii şi organizatorii implicaţi în proiect.
Începând cu ora 10, se vor organiza concursuri tematice, cu şi despre lemn, dar şi despre gastronomia locală – prin concursul Eco-Bucătarul destinaţiei. Se vor organiza plimbări călare şi ateliere de sculptură în lemn.
Cu acelaşi prilej, va avea loc inaugurarea pepinierei educative cu plantule de molid, amenajată de voluntari ai şcolilor gimnaziale din Panaci, Neagra Şarului şi Şaru Dornei în curtea Centrului de Vizitare, şi a circuitului tematic – „Lemnul preţios al muntelui”, aflat în pădurea din apropiere.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va implica atât elevi, producători locali, meşteri populari care prelucrează şi valorifică lemnul, administratori de pensiuni ecoturistice, reprezentanţi ai primăriilor, ai instituţiilor de învăţământ, prestatori de servicii ecoturistice din Ţara Dornelor, cât şi turişti prezenţi în zonă.
Prin acţiunile organizate în acest an de Ziua Parcului Naţional Călimani se propune îndreptarea atenţiei către valoarea lemnului în ecosistemul natural al zonei şi în rândul comunităţii din Ţara Dornelor care-l utilizează, de sute de ani, ca mijloc de îmbunătăţire a traiului. (CRISTINA ADELINA CIOBANU)
























Comentarii