În primul trimestru

Drepturi necuvenite din pensii în valoare de peste 43.000 de lei

> Lucrătorii Casei de Pensii au descoperit 21 de cazuri incompatibilitate, dispunând recuperarea sumelor încasate ilegal

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava monitorizează cazurile de incompatibilitate, de eventuale erori, cât şi posibila existenţă în plată paralelă a mai multor dosare de pensii. Astfel, urmărite sunt identificarea plăţilor necuvenite de pensii anticipate, anticipate-parţial, a pensiilor de invaliditate şi a celor de urmaş, cât şi a plăţilor nelegale de asigurări sociale sau introducerea eronată a codului numeric personal CNP.

„S-a procedat la suprapuneri ale bazelor de date proprii, precum şi ale acestora cu cele ale autorităţilor competente pentru evidenţa populaţiei, în vederea identificării unor astfel de cazuri, procedându-se la corectarea datelor, la constatarea de debitelor şi la recuperarea sumelor încasate necuvenit” se arată într-o informare a instituţiei.

Drept urmare, lucrătorii CJP au identificat, doar în primul trimestru al anului, 21 de cazuri incompatibilitate şi s-au stabilit debite care însumează 43.317 lei. Conform informării, pentru optimizarea cheltuielilor, Casa Judeţeană de Pensii Suceava s-a axat şi pe diminuarea debitelor rezultate din plăţi necuvenite, inclusiv celor din perioadele precedente, „soldul debitelor recuperate în primele 3 luni ale anului fiind de 131.047 de lei”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: