Lumină şi întuneric

Nu-mi plac dihotomiile, cu atât mai puţin cu cât ele sunt pur teoretice, dar asta nu înseamnă că nu ne pot fi de ajutor în înţelegerea unor fapte de viaţă. De pildă, de Paşti am înţeles că, fără dihotomii, fără maniheisme, fără bătălia între bine şi rău, deci cu o bună înţelegere între oameni, România ar putea fi o ţară normală, iar poporul român s-ar putea aşeza fără obiecţii majore între celelalte popoare ale Uniunii Europene. Cu aceleaşi fericiri şi aceleaşi nefericiri.

De unde ne vine lumina? Aceea fizică vine de la soare, lună, stele şi becuri, iar aceea interioară, din cărţi nesmintitoare, de la Dumnezeu şi de la oameni înţelepţi. De unde ne vine întunericul? Acela fizic vine de la noapte şi ziduri fără ferestre, iar acela intim, sufletesc, de la noaptea minţii şi din patima măririi şi a averii fără muncă. Răul n-a venit niciodată de la Dumnezeu, ci de la oameni. De demonstrat.

De o bună bucată de vreme, cărţile nesmintitoare stau într-o linişte aproape netulburată pe rafturile prăfuite ale bibliotecilor şi facem trimitere la ele tot mai rar. Nu neapărat din lipsă de chef sau de răgaz, dar mai cu seamă din pricina autosuficienţei noastre. Cât despre înţelepţi, aceştia s-au tot rărit şi s-au făcut tot mai mici. Nu-i mai caută aproape nimeni, iar înţelepciunea lor a rămas degeaba. Ca şi dregătorii noştri, care arareori se întâmplă să-şi recunoască greşelile şi incompetenţa. Nu numai că nu-i caută pe înţelepţi, dar îşi angajează pe banii noştri tot felul de „consilieri” care să-i ajute în nebunia lor. Fiindcă se cred tobă de învăţătură şi monumente de cinste, demnitate şi bunăcuviinţă, considerându-se de neînlocuit, o adevărată mană cerească peste ţară şi poporeni.

Dar fericirea promisă de falşii profeţi diriguitori nu ne-a năpădit în aceşti 30 de ani de libertate şi democraţie, iar cauzele le aruncăm unii în cârca altora, la adevăr fiind tot mai greu de ajuns. În plus, nimeni nu mai caută buna înţelegere între semenii acestei ţări, ci toţi se strofocă să-şi impună deciziile lor, considerând că numai drepturile şi punctul lor de vedere contează. Şi iaca aşa am ajuns acum într-o situaţie limită: puterea politică s-a îndepărtat atât de mult de idealurile populare, de democraţie şi libertate, încât reprezentativitatea ei a devenit discutabilă. Iar asta s-a întâmplat în fiecare ciclu electoral din pricina abdicării de la principiile democratice ale participării tuturor cetăţenilor la treburile publice. Democraţia fiind înlocuită cu autarhia, cu aristocraţia în faza ei oligarhică.

Din păcate, deşi alegătorii şi-au exprimat voinţa politică prin vot, mai devreme ori mai târziu diriguitorii n-au mai ţinut cont de voinţa populară, nici de faptul că votul este în fond un contract cu cetăţenii contribuabili, contract pe care l-au încălcat fără să-i tragă nimeni la răspundere, şi au trecut la satisfacerea numai şi numai a propriilor interese. Ceea ce a dus la naşterea numeroaselor contradicţii şi chiar conflicte de putere, rezolvate mereu prin abuzări ale legii şi chiar cu mână forte şi gaze lacrimogene.

Şi dacă bună înţelegere nu mai e, nimic nu e. Ba ceva tot rămâne: noaptea minţii. Nu noaptea minţii ne-a pus să-l alergăm pe rege şi să-l înlocuim cu Iliescu ca să nu se schimbe nimic? Nu noaptea minţii ne-a determinat să gâtuim lupta împotriva corupţiei, deşi peste 38 % din PIB se fură, iar sărăcia stă nedezlipită de soarta românului? Nu noaptea minţii ne ţine departe de fondurile de zeci de miliarde de euro ale UE? Nu noaptea minţii ne ţine fără autostrăzi şi cu mii de morţi degeaba pe drumurile proaste ale patriei? Nu noaptea minţii ne omoară pruncii în haznaua neacoperită a şcolilor? Nu noaptea minţii ne îndepărtează de leagănul civilizaţiei occidentale şi ne aruncă din nou în stepele asiatice?

Mai-marii noştri nu mai au nevoie de lumina cărţii, nici de sfatul înţelepţilor, nici de părerea celorlalţi, semn că s-au făcut stăpâni peste ţară şi popor, dar dau vina pe alţii pentru nefăcutele lor. Încet-încet, întunericul a pus stăpânire pe minţile lor.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. HRISTOS A ÎNVIAT ! says:

    ”DE PAȘTI am înţeles că, fără dihotomii, fără maniheisme, FĂRĂ BĂTĂLIA ÎNTRE BINE ȘI RĂU, deci cu o bună înţelegere între oameni, România ar putea fi O ȚARĂ NORMALĂ, iar poporul român s-ar putea aşeza fără obiecţii majore între celelalte popoare ale Uniunii Europene.”

    Îmi pară rău dar fraza de mai sus suferă de FRACTURI LOGICE MONSTRUOASE tipice unei gândiri NEO-MARXISTE de NEGARE și RELATIVIZARE A RĂULUI.

    Într-o formă edulcorată, dumneavoastră ÎL NEGAȚI Pe Bunul Dumnezeu(BINELE ABSOLUT)!
    Și faceți asta exact DE PAȘTE !

    Tocmai la senectute v-ați înregimentat în secta REGRESISTĂ care promovează agresiv o societate GLOBALISTĂ, POST-NAȚIONALĂ,POST-UMANĂ,o lume degradată a POST-ADEVĂRULUI?
    Cum poate UN ROMÂN CREȘTIN să ”înțeleagă” tocmai de Sfânta Înviere
    că NU EXISTĂ O BĂTĂLIE ÎNTRE BINE ȘI RĂU?
    Pe cine a învins Mântuitorul nostru în pustiu și pe Sfânta Cruce domnule Profesor Tomegea?
    Pe cine a învins când A COBORÂT ÎN IAD și A ÎNVIAT?
    PE SATAN domnule.
    Mântuitorul Nostru l-a zdrobit pe SATAN-TATĂL MINCIUNII,
    și pe FIII LUI SATAN,EVREII CARE S-AU LEPĂDAT de Christos DOMNUL.

    Iisus Hristos(BINELE ABSOLUT) L-A ÎNVINS PE SATAN(RĂUL ABSOLUT) și pe slugoii lui.

    Ați predat și ”DIALECTICA MATERIALISMULUI ȘTIINȚIFIC”(a se citi ATEISM-SATANIST bolșevic,socialist,comunist)?
    Sau poate fiul dumneavoastră odată ”englezit” a devenit și NEO-MARXIST și v-a ”convertit” și pe dumneavoastră la ”europenism”?
    A,dar poate nu ați înțeles ce este ”europenismul” pe care îl apărați cu atâta inconștiență.
    ”europenism”(cu minuscule obligatorii) înseamnă anti-românism,anti-naționalism,anti-patriotism,ATEISM-SATANIAST,ANTI-CREȘTINISM,ISLAMIZARE FORȚATĂ,DISTRUGEREA RASEI ALBE prin corcire programatică.
    Ați auzit vreodată de ODIOASA ”Școală de la Frankfurt” sau de ”Planul KALERGI”?
    Oricum, în ziarul condus de UN SATANIST SECTAR, precum POCĂITUL JEGOS clement,
    nici nu mă aștept la un răspuns.
    Dar iată cum NEO-MARXISMUL merge mână în mână cu SECTARISMUL POCĂIT
    finanțat de JIDANII din SUA pentru a dinamita din interior Maica Neamului Românesc,
    Sfânta Biserică Ortodoxă Română.

    ”România ar putea fi O ȚARĂ NORMALĂ” ???
    Dumneata numești o țară FĂRĂ DE DUMNEZEU…”o țară normală”?
    Nu, mulțumesc!
    Spre deosebire de dumneata, fiul dumitale și alți ”IDIOȚI UTILI” ai neo-marxiștilor UN ROMÂN ADEVĂRAT nu are nevoie de ”o țară ca afară” !
    Prefer să rămân UN ROMÂN CREȘTIN (și deci ”anormal” în accepțiunea SATANIȘTILOR REGRESIȘTI AI U.E.) într-o ROMÂNIE CREȘTINĂ ORTODOXĂ.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: