Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava

Festivitate de premiere

În ziua de 7 mai a.c., în incinta Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional catehetic „Hristos – sufletul satului meu”, etapa eparhială, şi a Concursului naţional de folclor „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”.

Invitat de onoare al evenimentului a fost PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Publicul, format din elevi seminarişti, corpul profesoral al Seminarului, părinţi şi participanţi la concursuri s-a arătat interesat şi a aplaudat performanţele câştigătorilor.

 Premianţii concursului naţional catehetic au fost:

– premiul I – grupul catehetic al Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” din Molid, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, cu proiectul „Veşnicia s-a născut la sat”;

– premiul II – grupul catehetic al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Plopeni, Protopopiatul Suceava I, cu proiectul „Satul ca prelungire a Bisericii”;

– premiul III – grupul catehetic al Parohiei „Sf. Împăraţi” din Gura Humor – Protopopiatul Suceava II.

S-au acordat şi numeroase menţiuni.

Câştigătorii celui de-al doilea concurs au fost trei elevi seminarişti, doi din cl. a X-a şi unu din cl. a XI-a, recompensaţi cu premiile I, II şi III. (C.T.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI