„Să ne aducem aminte cu cine am împărţit oul sfinţit…”

All-focus

Polonezi din Bucovina s-au adunat ieri, în a doua zi de Paşte, la Casa Poloneză din Soloneţul Nou pentru ceremonialul împărţirii oului sfinţit, o tradiţie adusă de strămoşi, din Polonia, şi păstrată de sute de ani.

Uniunea Polonezilor din România a adunat ieri sub acelaşi acoperiş zeci de etnici polonezi din tot judeţul, dar şi prieteni ai acestora, pentru a consuma şi anul acesta obiceiul care-i defineşte în calitate de comunitate creştină romano-catolică, dar şi ca o familie unită şi dincolo de uşa casei fiecăruia.

Au răspuns invitaţiei comunităţii poloneze Excelenţa Sa Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, decanul de Bucovina, preotul Iosif Păuleţ, preoţi romano-catolici din judeţ şi din alte decanate din Moldova, ba chiar şi un reprezentant al Vaticanului, preotul Ion Ştrejac, originar din Suceava.

Au fost acolo prefectul Mirela Adomnicăi, deputatul Victoria Longher şi Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România.

Un tablou aparte, colorat, pitoresc şi minunat l-au reprezentat tinerii grupului „Solonczanka” din Soloneu Nou, îmbrăcaţi în costume populare. Fetele au fost de altfel cele care au purtat la mese bucăţile de ou sfinţit chiar de episcopul Aurel Percă şi pe care mesenii le-au împărţit urându-şi de bine, împărtăşindu-şi totodată milenarul adevăr pascal „Cristos a înviat”, „Adevărat a înviat”.

„Noi, polonezii, suntem mereu gata să împărţim câte ceva cu toţi cei dragi”

Înainte ca toată comunitatea să se aşeze la masă şi să petreacă împreună a doua zi de Paşte, au fost rostite, firesc, şi alocuţiuni. Vorbitorii au fost calzi şi sinceri, precum tradiţia pe care polonezii au păstrat-o doar în familie în timpul regimului comunist, ca după aceea să o scoată şi în comunitate.

„Faptul că am fost invitată astăzi aici îl interpretez ca pe un mesaj că mă pot alătura familiei dumneavoastră, a comunităţii poloneze, cu care noi ne mândrim în judeţ. Aţi adus cu dumneavoastră, din ţara mamă, tradiţii şi obiceiuri pe care le împărtăşiţi în comunitate şi mai ales copiilor şi tinerilor care duc aceste obiceiuri mai departe. Sunt copii şi tineri care văd că îmbracă cu mândrie portul popular, învaţă despre tradiţiile poloneze şi nu vor lăsa ca acestea să se stingă. (…) Vă urez să vă petreceţi întotdeauna sărbătorile de Paşte în familie, cu toţi cei dragi, sănătoşi, lângă dumneavoastră, şi să ne vedem cu drag de fiecare dată când vreţi să împărtăşiţi bucuriile şi obiceiurile poloneze cu noi, ceilalţi” s-a adresat polonezilor suceveni prefectul Mirela Adomnicăi.

Deputatul Victoria Longher s-a adresat etniei pe care o reprezintă în Parlament şi din poziţia creştinului cuprins de bucuria sărbătorii Paştelui:

„După ce am celebrat Paştele în familie simţim şi nevoia de a ne reuni cu cei dragi, cu familia poloneză din Bucovina, pentru a împărţi oul sfinţit, o tradiţie poloneză veche de secole pe care strămoşii noştri au adus-o când au venit pe aceste meleaguri. Oul roşu este simbolul creaţiei şi iubirii, prin exemplul Mântuitorului nostru Isus Cristos. Astăzi suntem aici pentru a mulţumi bunului Dumnezeu pentru sacrificiul suprem oferit omenirii, dar şi pentru a ne transmite unul altuia urări de bine. Vă doresc ca lumina Paştelui să vă păzească sufletele, să vă deschidă inimile spre iubire, credinţă şi iertare, iar Învierea Domului să vă aducă linişte, pace şi bucuria de a petrece aceste clipe frumoase alături de cei dragi”.

 „Noi, polonezii, avem câteva sărbători de familie, de comunitate în care ne împărţim. De Crăciun ne împărţim cu oplatek, «pâinea lui Dumnezeu». De Paşte împărţim oul sfinţit. Noi polonezii suntem mereu gata să împărţim câte ceva cu toţi cei dragi, cu cei care sunt alături de noi. Referitor la tradiţia de astăzi, noi polonezii spunem că dacă ne pierdem pe undeva prin lume, să ne aducem aminte cu cine am împărţit oul sfinţit şi ne vor regăsi calea cea bună spre casă” a rostit şi Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: