Viceprimarul Lucian Harşovschi este optimist:

În scurt timp colectarea selectivă a deşeurilor se va face corect în municipiul Suceava

Viceprimarul Lucian Harşovschi a declarat că este încrezător că, într-o perioadă scurtă de timp, sucevenii vor efectua colectarea selectivă a deşeurilor pentru că în primul rând se respectă pe ei, respectând şi mediul.

El a declarat că de la sfârşitul anului trecut este în vigoare un nou contract de salubrizare pentru 12 ani şi că, dacă la case colectarea selectivă a fost soluţionată în proporţie de peste 95%, după ce au fost împărţite pubelele cu fracţie umedă şi uscată, mai sunt probleme la punctele de colectare.

„E mai bine decât era, dar întotdeauna e loc de mai bine” a spus Harşovschi.

El a menţionat că a discutat cu operatorii şi cu angajaţii din compartimentul de specialitate din Primărie pentru a fi găsite soluţii în viitor spre a stimula sucevenii să realizeze colectarea selectivă.

Viceprimarul a amintit că la punctele de colectare au fost amplasate tomberoane negre şi tomberoane galbene, fiind efectuată şi o campanie cu pliante în fiecare cutie poştală, cu scrisori, cu afişe la intrarea în scările de bloc privind colectarea selectivă.

„Nu poate să vină cineva acum să-mi spună că sucevenii nu ştiu să colecteze. Ei ştiu să colecteze, dar nu aplică. Rolul nostru e de a informa. Am făcut aceste informări şi le vom mai face prin şcoli” a declarat Lucian Harşovschi.

El a adăugat că se vor face şi acţiuni de prevenţie şi chiar de amendare a sucevenilor care nu respectă colectarea selectivă.

Potrivit viceprimarului, angajaţii Primăriei care se ocupă de acest domeniu vor avea haine distincte şi vor face atât îndrumare, dar vor putea aplica şi amenzi.

„Vom merge pe teren şi vom sta, prin rotaţie, la toate punctele de colectare, să îndrumăm oamenii cum să colecteze. Vom sta cu oamenii de vorbă să le explicăm. Nu avem altă soluţie. La un moment dat se va verifica dacă se face colectare selectivă şi se pot aplica sancţiuni” a precizat viceprimarul.

Lucian Harşovschi a mai spus că numărul de tomberoane pentru materialele reciclabile este suficient, dar că sucevenii trebuie să ştie să reducă volumul acestora prin presare.

„Volumul trebuie să fie cât de cât compactat. Aceste lucruri se învaţă. Încet, încet. Sucevenii sunt informaţi”, a spus viceprimarul.

El a precizat că municipalitatea şi-a propus o colectare selectivă de minim 42% anul acesta, dar crede că se va ajunge la minim 50%.

Viceprimarul a explicat se mai efectuează o colectare selectivă la a doua mână; la groapa de gunoi a ajuns doar fracţia umedă, iar fracţia uscată a fost valorificată de operator.

„Sucevenii vor începe să respecte mediul înconjurător, să se respecte pe ei şi să ne respectăm cu toţii pentru copiii noştri” şi-a exprimat convingerea Lucian Harşovschi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: