Diferenţa

Nu demult, în contextul întâlnirii de la USV dintre firmele partenere ale acesteia (în primul rând, în calitate de angajatoare de absolvenţi) şi comisia ARACIS, am auzit cu urechile mele reprezentanţi de firme cu un mesaj anume. Mesaj care a reverberat şi de curând, cu prilejul Bursei generale a locurilor de muncă de la Suceava. Ideea este că există şi pare-se că se înmulţesc angajatorii care sunt convinşi că – spre a face performanţă, spre a ocupa şi a se menţine pe un loc bun pe piaţă, între concurenţi – este corect să ofere salariaţilor atât salarii foarte bune, cât şi condiţii de muncă ori pachete de servicii atractive, de natură să-i implice, să-i solidarizeze în atingerea obiectivelor companiei, să-i menţină şi să-şi dorească să evolueze profesional. Discurs în contradicţie cu celălalt, care părea să facă istorie în zona noastră. Cum că angajatul să zică mersi că-i luat de pe stradă, că-i sprijinit să subziste cu un minim pe economie, că la o adică are de unde pleca în şomaj. Presupun că aceştia din urmă sunt încă majoritari. Însă deja sunt în mare pericol dacă nu-şi schimbă atitudinea. Pentru că angajaţii lor, inclusiv cei pe cale de a se îndobitoci, nevoiţi să presteze şi până la 10-12 ore/ zi pentru un contract de 4, sesizând chiar în preajma lor diferenţa, nu le vor mai zice săru’mâna la leafă şi bogdaproste pentru coşuleţul de Paşte. Ci le vor spune patronilor că-i părăsesc în bişniţa lor de azi pe mâine, deoarece de-acum ei au unde pleca. Aici, acasă. Nu la Bucureşti sau Cluj, nu în Anglia sau Germania.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: