Constructorul şoselei de centură a Sucevei:

Termenul actual de finalizare este 17 septembrie

Managerul de proiect din cadrul firmei care execută lucrările de finalizare a şoselei de centură a municipiului Suceava, Vasile Strâmbeanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că termenul de finalizare a lucrării este 17 septembrie a.c.

El a spus că la centura Sucevei stadiul fizic al lucrărilor este de 12% din ceea ce mai e de finalizat.

„Am atacat toate categoriile de lucrări, consolidări, zid de sprijin, consolidări teren de fundare” a precizat Strâmbeanu.

Potrivit acestuia, se lucrează la cele două spaţii de servicii, se lucrează la poduri şi urmează a se realiza 8000 de piloţi (stâlpi) de fondare cu lungimi de până la 13-14 metri pentru consolidarea terenului de fundare, în special în zona podurilor.

„Termenul actual de finalizare este de 17 septembrie 2019, iar până acum s-au făcut lucrări de circa 7 milioane de lei” a spus Strâmbeanu.

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a menţionat că executantul, care lucrează şi la DN 18, va depune eforturi pentru a reloca forţele de la DN 18 pe centura Sucevei.

Întrebat dacă traseul şoselei de centură a fost ales greşit, Strâmbeanu a evitat să se pronunţe, dar a arătat că în actualul stadiu al lucrărilor nu se mai poate face altceva. El a evitat să spună şi câţi kilometri de autostradă s-ar fi putut construi cu sumele alocate pentru această investiţie.

În ceea ce priveşte „Zidul Morţii”, el a spus că acesta a fost făcut în baza unor rapoarte, dar că există şi o soluţie pentru reducerea riscurilor, aceasta fiind lărgirea DN 17. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI