Gradul de satisfacţie al pacienţilor SJU Suceava, măsurat, rapid, cu automate prevăzute cu butoane cu feţe zâmbitoare sau triste

> Managerul Vasile Rîmbu: În centrul atenţiei noastre este pacientul şi dorim să fie cât mai satisfăcut

Calitatea serviciilor şi actului medical din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava vor fi măsurate şi cu un aparat specializat în stabilirea gradului de satisfacţie al consumatorilor, care are butoane cu feţe zâmbitoare sau triste.

Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a spus că, aşa cum a anunţat deja, de la începutul lunii aprilie s-a pus în practică intenţia de a fi instalate în fiecare secţie expres pad-uri care să măsoare gradul de satisfacţie al pacienţilor. El a specificat că aceste aparate vor putea avea mai multe chestionare care să se refere la calitatea serviciilor medicale, la calitatea îngrijirilor, la cantitatea mesei servite, la calitatea comportamentului şi că pot fi adăugate multe alte obiective de interes care să ducă la creşterea gradului de satisfacţie al pacienţilor.

Rîmbu a explicat că acum, la externare, fiecare pacient completează un chestionar, dar că pot interveni diverşi factori subiectivi şi că pacientul… iartă tot ce a fost până atunci, uită tot ce a fost şi plecă cu gândul că trebuie să mai revină, lăsând să se înţeleagă că există riscul ca aceste răspunsuri nu fie sincere în totalitate.

„De aceea, suplimentar, am introdus aceste expres pad prin care pacienţii pot apăsa o tastă care să arate gradul de satisfacţie, iar în mod automat acest răspuns intră într-un sistem” a precizat Rîmbu.

El a menţionat că în primele zile ale lunii aprilie s-a făcut o testare privind plăţile informale către personalul din spital şi că au răspuns 587 de persoane, dintre care 79% au arătat că nu au oferit nimic; celelalte de 21 la sută au fost de 10% în cazul medicilor, 5% în cazul asistentelor, de câte 3% infirmierilor, îngrijitoarelor şi brancardierilor şi, respectiv, altor categorii de personal.

Vasile Rîmbu crede că şi introducerea acestui „sistem de anticorupţie”, vizând supravegherea circuitelor şi a activităţilor din spital şi introducerea sistemului electronic de pontaj a avut efect.

„Ceva pozitiv s-a întâmplat” a precizat managerul SJU Suceava.

El a explicat că datele sunt evidenţiate pe fiecare secţie, în funcţie de situaţie urmând a se acţiona mai atent, spre a se lua măsuri administrative.

Râmbu a subliniat că întrebările nu vor viza doar plăţile informale, ci şi mâncarea, curăţenia, serviciile sau comportamentul.

Până acum, SJU Suceava are 24 de astfel de aparate plasate în locuri vizibile şi va mai închiria două. Pentru fiecare aparat, costul chiriei şi mentenanţei este de 4000 de lei pe an.

„Este un sistem introdus şi îi vom vedea eficacitatea. În centrul atenţiei noastre este pacientul şi dorim să fie cât mai satisfăcut” a spus Rîmbu.

El a cerut ca şi persoanele din afara spitalului, respectiv aparţinătorii, să sprijine eforturile făcute de angajaţii din spital. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: