Corturile pentru strângerea de semnături

Pricină de dispută a politicienilor cu autorităţi locale sucevene

„Unele autorităţi locale din judeţul Suceava” sunt criticate vehement, într-un comunicat de presă, de parlamentarul sucevean USR Daniel Popescu, „pentru refuzul neîntemeiat de a autoriza amplasarea de corturi pentru strângerea de semnături în vederea participării Alianţei 2020 USR PLUS la europarlamentarele din 26 mai 2019”.

„Consider că este un gest de minimă decenţă democratică să asiguri respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv politice, şi să asiguri condiţiile în care acestea pot fi manifestate. Să interzici instalarea de puncte focale pentru strângere de semnături şi să restrângi astfel drepturile oamenilor de a semna şi de a-şi afirma susţinerea pentru un partid sau altul mi se pare un abuz dintre cele mai grosolane. Reamintesc autorităţilor din localităţile sucevene cu probleme că nu mai suntem pe vremea comunismului, în care drepturile oamenilor erau doar pe hârtie şi poate nici acolo. Le solicit în modul cel deschis să elibereze solicitanţilor autorizaţiile necesare pentru amplasarea de corturi pentru semnături” a declarat parlamentarul sucevean Daniel Popescu.

Echipele locale ale alianţei politice amintite mai sus s-au lovit de „refuzul total neîntemeiat al autorităţilor publice din mai multe localităţi sucevene de a pune la dispoziţia solicitanţilor spaţii pentru amplasarea de corturi. Printre acestea se numără primăriile din Rădăuţi şi din Gura Humorului, dar fenomenul nu este unul izolat”, după cum susţine Teodora Munteanu, preşedintele filialei judeţene a USR.

Adrian-Radu Rey, membru în Grupul de Iniţiativă Judeţean Suceava al PLUS, este de părere că „Prin refuzul de a autoriza amplasarea de corturi pe domeniul public, autorităţile locale în cauză împiedică în mod flagrant îndeplinirea obligaţiei legale pe care o au formaţiunile politice pentru a-şi prezenta candidaţii la alegerile europarlamentare, şi anume: depunerea unei liste de cel puţin 200.000 de susţinători”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI