Olivia Newton-John, recunoscătoare pentru că „i-a fost dăruit mai mult timp” în lupta cu cancerul

Actriţa Olivia Newton-John a spus, într-un interviu televizat în care vorbeşte despre lupta sa cu cancerul, că este recunoscătoare pentru că „i-a fost dăruit mai mult timp”, relatează vineri Press Association. Actriţa şi cântăreaţa australiană a declarat că nu a făcut public diagnosticul de cancer pe care l-a primit în 2013 întrucât voia să se confrunte cu problema pe cont propriu. Newton-John, cunoscută publicului pentru interpretarea, alături de John Travlota, din pelicula „Grace” (1978), a respins speculaţiile pesimiste referitoare la starea sa de sănătate, spunându-le admiratorilor că „se simte bine”. Într-un interviu recent pentru emisiunea Today de la NBC, actriţa în vârstă de 70 de ani a recunoscut că are diferite temeri: „Toată lumea le are. Vom muri cu toţii, este probabil lucrul pe care oamenii îl acceptă cel mai greu – faptul că ştim cu toţii asta”. „Simt că, într-un fel mi-a fost dăruit mai mult timp. Am pierdut oameni mai tineri ca mine, aşa că sunt foarte recunoscătoare. Am 70 de ani şi am avut cea mai grozavă viaţă, iar acum am primit timp suplimentar.”

Anul trecut însă a recunoscut că este vorba despre un al treilea diagnostic de cancer, întrucât nu a făcut publică recidiva cancerului din 2013. Referindu-se la motivele care au determinat-o să nu vorbească despre acest al doilea diagnostic, actriţa a spus că a dorit să evite „speculaţiile”.

Newton-John va lansa săptămâna viitoare o carte de memorii intitulată „Don’t Stop Believin”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: