Am primit, cu un sincer autograf, recenta Carte a Mălinei, ce poartă un titlu care îţi străpunge sufletul şi care te trimite obligatoriu în lumea celor pe care i-ai iubit cândva.
Când tata avea tată de Mălina Aniţoaei este o carte în care îşi portretizează trecutul cu ajutorul celor dragi ei, obligându-ne şi pe noi la reverie. Cartea nu este un continuum memorial, ci unul secvenţial, în care aproape fiecare titlu este o metaforă precum: Foaia timpului; Zâmbetul ştirb, Şefa Mafiei; Iubire titanică; Bujorii bunicului; Părul Maicii Domnului; Parfum de lăcrămioare şi altele. Cu precizarea că aproape fiecare secvenţă e scrisă în genul, nu uşor, al eseului scurt.
Mălina scrie în propoziţii aproape definitive, scurte şi mustind de adevăr. În ele nu vei întâlni îndoieli şi nici remuşcări, de exemplu: reuşeşti când nu faci nici un rău nimănui; să nu te faci praf de dragul drumului prăfuit; nimic nu seamănă cu dantelăria cuvintelor tipărite; Nu pălăriile ridicate pe stradă îţi venerează personalitatea; trecutul se transformă în miere; şi, doamne, câte altele.
O mare surpriză mi-a făcut cartea Mălinei aflând că autoarea vine, ca şi mine, de pe meleagurile Iaşiului, ale căror oameni au suferit, într-un fel sau altul, în ambele războaie mondiale. Dar dacă în cartea Mălinei trăirile sunt frumos alcătuite în sensibilităţi povestite, eu le-am suferit concret, trecând între 5 şi 6 ani prin fumăraia şi infernul uman al celui de al Doilea Război Mondial.
Evacuarea din 1945 de pe malul Prutului (Sculeni) cu şirul ei lung de care, căruţe, convoaie mergând pe jos spre Vaslui – Tătărăni, destinaţie oferită satului nostru pentru a ieşi cât de cât din calea dezastrului şi a morţii. Şi într-un sens şi în altul am trecut prin Pietrărie Bârnova, unde abia peste 20 de ani avea să se nască Mălina, ce avea să evoce acele vremi în umbre personalizate şi care, ca şi mine, după ce ani în şir aveam să ne umplem sufletul de marile valori şi învăţături ale Iaşului, ne-am retras în Bucovina să slujim cu credinţă vorba lăsată din veac: Moldova urmaşilor, urmaşilor noştri în vecii vecilor…! De asemenea, Mălina ne aduce aminte că şi noi facem parte din această povară istorică. Modelele simple pe care ni le descrie sunt superiore prin jertfă, dragoste şi muncă. Ei au aparţinut unui timp răsturnat peste ei, şi ne-au învăţat să fim oameni ai timpului nostru, răbdând, trăind, iubind florile şi cerul senin…
Cu cartea ei Mălina mă trimite în veacul trecut, când tata avea tată, pe bunicul Costache – cel mai deştept om al satului, tata a plecat la război; când mama avea tată pe bunicul Simion – cel care făcea cărăuşie în Basarabia şi când venea mă lua la vie să-i spun în colibă poezii de Eminescu, Coşbuc şi Alecsandri; când mama avea mamă – bunica Frăsâna, cea care m-a crescut „mare”, m-a învăţat florile câmpului şi să iubesc florile grădinii şi cele ale pervazurilor…
Dar unchii şi mătuşile, verii şi verişoarele…
Citiţi dragi iubitori ai cărţii Cartea Mălinei, editată de distinsul intelectual Ion Prelipcean din Horodnic, şi veţi descoperi comoara dulce a aducerilor aminte.
Felicitări Mălina!
Prof. ALEXANDRU TOMA
Comentarii