Focurile de armă nu îi mai sperie de mult pe contrabandişti, iar faptul că aceştia ştiu că sunt executate în plan vertical îi determină să fie aproape zilnic tot mai încrezători că vor scăpa. La fel s-a întâmplat şi la finele săptămânii trecute, când poliţiştii de frontieră suceveni au făcut din nou uz de armă în încercarea de a prinde un grup de cărăuşi de ţigări de provenienţă extracomunitară. Mai multe focuri de armă au fost executate în plan vertical, fără a-i speria prea tare pe contrabandişti ci doar, poate, determinându-i să fugă puţin mai repede pentru a nu fi prinşi.
Potrivit datelor obţinute de la comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, duminică, în jurul orei 15, lucrătorii din cadrul SPF Brodina au observat, în timpul serviciului derulat în zona de responsabilitate, patru persoane care transportau în spate, de la frontiera de stat către localitatea Straja, mai multe colete voluminoase. Oamenii legii au acţionat pentru reţinerea acestora, dar în momentul în care bărbaţii au observat echipajul poliţiei de frontieră, au aruncat coletele şi au luat-o la fugă. „Pentru că persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au executat nu mai puţin de şase focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată contrabandiştii nu s-au oprit, reuşind până la urmă să se facă nevăzuţi, fugind în localitatea Straja” după cum ne-a declarat comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan.
La faţa locului însă au fost descoperite patru colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat că era vorba despre un transport de produse din tutun de provenienţă extracomunitară în valoare totală de 70.000 lei. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

























Comentarii