Istoria relaţiilor bisericeşti româno-ucrainene

Un „uriaş”: Mitropolitul Kievului – Petru Movilă

Analiza diacronică şi implicit sincronică, din perspectiva istoriografiei eclesiale a marilor personalităţi ce au dat conţinut şi, deopotrivă, au aşezat pe tâmpla veşniciei Biserica Ortodoxă Română şi sora ei, Biserica Ortodoxă Ucraineană – se ajunge la motivaţia sufletească a abordării acestui subiect, prin care se realizează un binemeritat remember al trecerii în rândul Sfinţilor a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului. Să ne reamintim, deci, că situaţia Patriarhie Ecumenice era îngreunată de expansiunea Imperiului Otoman, ajuns la apogeu, cât şi de luptele interne dintre diferitele partide ale etniilor ortodoxe. Starea materială a Patriarhiilor apostolice era foarte precară „încât supravieţuirea lor părea dependentă de evlavia şi milostenia unor voievozi ortodocşi, între care cei din Ţările Române şi Ucraina au stat, nu de puţine ori, la loc de frunte. Ortodoxia slavonă din Balcani se confrunta şi cu un puternic proces de islamizare”, iar Ortodoxia rusă, în special, era tulburată de reforma Patriarhului Nikon (1652-1658). La aceasta se adaugă şi faptul că ea era încă separată în două grupe: Patriarhia Moscovei, recunoscută ca atare din 1589, şi Mitropolia Kievului. Dacă cea dintâi era „confruntată cu probleme legate de raporturile ei cu Ţarii, confruntare care a sfârşit prin desfiinţarea Patriarhatului sub Petru cel Mare, cea de-a doua, „Biserica din Rusia Mică”, era confruntată cu uniatismul, iar urmările s-au făcut simţite şi în Ţările Române.

Importanţa evenimentelor istorice a fost amplificată de contextul politico-religios din spaţiul sud-est european al acelei perioade, dar şi de ecoul pe care l-au avut deciziile lui pentru apărarea Ortodoxiei ecumenice în faţa ofensivei catolice şi calvine, de întrunirea unor mari personalităţi teologice din Bisericile Ortodoxe Greacă, Slavă şi Română la Iaşi, care a fost determinată de discuţiile purtate la Sinodul de la Kiev din anul 1640, pe marginea „Mărturisirii de credinţă” alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă.

 Fiu al domnitorului Simeon Movilă, care a ocupat atât tronul Ţării Româneşti (1600-1601; 1601-1602), cât şi pe cel al Moldovei (1606-1607), el avea numeroase legături de rudenie cu boierimea moldoveană şi nobilimea polonă. După asasinarea părintelui său în 1611 (de către soţia fratelui său Ieremia, care-i râvnea tronul), împreună cu fraţii şi mama lui au fost nevoiţi să pribegească în Ţara Românească, apoi în Polonia, la Cameniţa. În Polonia s-a format intelectual sub îndrumarea unor profesori vestiţi de la Frăţia Ortodoxă din Lwow. Între 1622 şi 1627 face patru pelerinaje la Lavra Pecerska, unde rămâne ca frate de mănăstire. În toamna anului 1627 a fost călugărit fără să i se schimbe numele, iar după numai câteva luni, devine egumen, fiind ridicat la treapta de arhimandrit, având doar 31 de ani. Petru Movilă a trecut de la stăreţia Mănăstirii Lavra Pecerskaia (1627-1632) pe scaunul mitropolitan din Kiev şi a consolidat poziţia ierarhiei ortodoxe din Ucraina, puternic subminată în urma Unirii de la Brest-Litovsk (1595-1596).

 Pe lângă cazaci, un rol important în apărarea Ortodoxiei în Ucraina l-au avut „Frăţiile ortodoxe” de la Vilnius, Luţk, Lwow şi Kiev şi unii nobili ucraineni în frunte cu prinţul Constantin de Ostrog care au respins uniatismul. O schimbare favorabilă pentru ortodocşi a intervenit o dată cu alegerea regelui Vladislav al IV-lea (1632-1648). Datorând recunoştinţă sprijinului cazacilor ortodocşi, regele a garantat noi drepturi Bisericii Ortodoxe din Ucraina prin „actul de împăcare” dintre ortodocşi şi uniţi, ratificat la 1 noiembrie 1632. Printre altele, era recunoscută Mitropolia Ortodoxă a Kievului, cu patru episcopii sufragane: Lwow, Luţk, Przemysl şi Mstislav. Această nouă conjunctură politică şi religioasă l-a adus pe scaunul mitropolitan din Kiev pe arhimandritul Petru Movilă, ales în urma refuzului autorităţilor poloneze de a-l recunoaşte ca mitropolit pe Episcopul Isaia Kopinski de Przemysl. S-a ţinut cont de originea lui voievodală, de înrudirea cu multe case nobiliare poloneze şi de aportul remarcabil la renaşterea culturală şi spirituală a Ortodoxiei Ucrainene. Recunoscut de regele Vladislav al IV-lea şi de Patriarhul Ecumenic Kiril Lukaris, Petru Movilă a fost hirotonit arhiereu de către Ieremia Sinaroski, exarh al Patriarhiei ecumenice, la 28 aprilie 1633, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Lwow, ctitoria Domnitorilor Simeon şi Ieremia Movilă, şi întronizat la Kiev abia în luna iulie 1633, la Catedrala Sf. Sofia. Petru Movilă întreţinea bune relaţii cu Mitropolia Moldovei, iar centrul episcopal din Lwow preluase rolul pe care-l avusese Mitropolia de Haliciu. Încă din anul 1371, Patriarhul Filotei Kokkinos (1353-1354; 1364-1376) îl delega pe Mitropolitul Antonie al Haliciului „să meargă la preasfinţitul mitropolit al Ungrovlahiei pentru că acolo, împreună cu acesta să facă alegerile şi hirotoniile” pentru titularii scaunelor episcopale din Helm, Turov, Przemysl şi Vladimir-Wohlynsk. Prin urmare, relaţiile Ortodoxiei Ucrainene cu cea Românească sunt foarte vechi şi au fost cu atât mai mult intensificate prin legăturile cu Biserica românească din Moldova, patria Mitropolitului Petru Movilă.

 La începutul activităţii sale, Mitropolitul trebuia să refacă multe Biserici din eparhie, care ajunseseră într-o stare destul de degradată, să corecteze şi să îndrepte cărţile de cult, să sistematizeze tipicul tainelor şi ierurgiilor bisericeşti printr-o nouă editare a „Molitfelnicului”, să alcătuiască şi să răspândească „Mărturisirea Ortodoxă”. Astfel, „Molitfelnicul” sau „Evhologhionul”, o lucrare voluminoasă, cu peste 1500 de pagini şi 126 de slujbe, a fost tipărit în 1640 la Lavra Pecerska. Necesitatea apariţiei acestei cărţi se datorează faptului că „în cărţile liturgice tipărite până atunci pentru ucraineni se strecuraseră diferite greşeli care au dus la deformarea multor rânduieli de cult ortodoxe. Nu putem să nu amintim de principala operă polemică scrisă de Petru Movilă împotriva catolicilor, intitulată „Lithos sau Piatra din praştia adevărului al Sfintei Biserici Ortodoxe Ucrainene”. Lucrarea a fost tipărită la Kiev în 1644, ca răspuns la învinuirile aduse Bisericii Ortodoxe şi slujitorilor ei de către renegatul Casian Sakovici trecut la uniţi, apoi la catolici. Pentru ca lucrarea să aibă circulaţie cât mai largă, Petru Movilă a scris-o în limba polonă.

 Împrejurările politice de la începutul secolului al XVII-lea au propulsat de o manieră neaşteptat de viguroasă programul cultural înfăptuit de acest prinţ-ierarh al vremii, care s-a folosit cu multă abilitate şi perseverenţă de autoritatea sa bisericească, intelectuală şi politică în Răsăritul ortodox al Europei. Înrâurirea lui Petru Movilă asupra Ortodoxiei europene a fost covârşitoare, iar cel mai pregnant moment al manifestării sale a fost prilejuit de evenimentul istoric petrecut în capitala voievodului Vasile Lupu, în toamna anului 1642, şi anume Sinodul de la Iaşi. Glorioasa şi îndelungata posteritate a Mărturisirii Ortodoxe, lucrarea Mitropolitului Petru Movilă ce a primit acordul acestui Sinod, dovedeşte, în acelaşi timp, că opera cărturarului a putut supravieţui conjuncturii politice şi confesionale est-europene care i-a dat naştere. Format într-un orizont spiritual bogat, beneficiind de un capital cultural şi politic amplu, el a rămas în istorie nu doar prin creaţia sa livrescă, ci şi prin eforturile sale de ctitor al unor aşezăminte formative decisive în epocă. Ne referim aici la şcolile înfiinţate pe lângă mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev şi Trei Ierarhi de la Iaşi, dar şi la încurajarea tiparului sau chiar la voinţa sa de înalt ierarh, de a impune slujitorilor Bisericii Ortodoxe o educaţie intelectuală şi teologică mai consistentă, mai adecvată la cerinţele vremii. De aceea, regele Vladislav al Poloniei a recunoscut Şcoala ortodoxă a lui Petru Movilă de la Lavra Pecersca drept Colegiu teologic (1632), a mai recunoscut dreptul ortodocşilor de a avea tipografii, spitale, frăţii, şi li s au înapoiat biserici, inclusiv cele din Kiev, dintre cele răpite de uniaţi. Colegiul de la Kiev, la scurt timp devine o instituţie de învăţământ renumită, un centru de cultură teologică şi laică care se bucura de mare prestigiu, prin profesorii renumiţi şi de înaltă pregătire de care se bucurau cei care urmau cursurile acestei instituţii. Mitropolitul Petru Movilă reformează sistemul existent de învăţământ din Ucraina, elaborând programe şcolare şi selectând profesorii care vor preda în aceste şcoli. Aceasta a făcut ca şcoala întemeiată de Petru Movilă să fie recunoscută drept Academie, devenind un centru important de învăţământ nu doar pentru Ukraina, ci şi pentru tot Estul Europei. Dintre absolvenţii acestei Academii au fost selectaţi şi aleşi în secolul XVIII toţi ierarhii din Rusia, fie că erau sau nu ucraineni. Mulţi dintre absolvenţii Academiei au ajuns profesori de renume în şcolile şi seminariile din întreaga Rusie, fiind solicitaţi de instituţiile de învăţământ de la Petersburg, Moscova, Smolensc, Tver, Suzdal, Kostroma, Cernigov şi Harikov etc.

La această şcoală a studiat şi Dimitrie Eustatievici Braşoveanu, precum şi Cuviosul Paisie Velicicovschi-

de la Neamţ, ucrainean născut la Poltava, cu numele de Piotr. După ce Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului îl călugăreşte în 1750 (Muntele Athos) cu numele Paisie, ajunge stareţ al Dragomirnei în 1763, apoi se refugiază la Secu în timpul ocupaţiei austriece din 1775, pentru ca din 1779 să ajungă la Mănăstirea Neamţ, devenind îndrumător al vieţii monahale din Moldova secolului XVIII, unde introduce isihasmul şi rânduiala athonită. A fost canonizat pentru viaţa plină de sfinţenie de Biserica Rusă în 1988 şi de Biserica Ortdoxă Română, în 1992, cu prăznuire la 15 octombrie.

 De asemenea, noi cinstim dimpreună pe toţi Sfinţii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică şi împreună pe toţi cei plămădiţi de evlavia celor două popoare dreptcredicioase, pentru că, între cei care au primit în cer cununi de slavă, istoria mai consemnează multe apropieri dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Ucraineană. Moaştele Sfintei Teodora de la Sihla – prima româncă trecută în rândul Sfinţilor după 1989, mai precis la 20 iunie 1992, prin hotărârea P.F.Patriarh Teoctist şi a Sfântului Sinod, cu zi de prăznuire la 7 august – (după ce au fost mutate de la Schitul Sihla la Biserica din Miclăuşeni a familiei Sturdza), în 1865, în timpul ocupaţiei ruseşti, au ajuns la Lavra Pecerska (fondată în 1051), unde este venerată ca Sfânta Teodora din Carpaţi.

 Actualitatea este deopotrivă generoasă şi binecuvântată. În Catedrala Adormirea Maicii Domnului – principala catedrală a Lavrei Pecerska, ridicată la anul 1073 pe un loc arătat prin descoperire dumnezeiască, se slujeşte săptămânal Sfânta Liturghie în limba română! Parohia românească a fost deschisă prin binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, Mitropolit al Kievului şi al întregii Ucraine (Patriarhia Moscovei) şi el ne-a binecuvântat prin dragostea sa faţă de poporul român şi pentru noi românii care suntem aici. Prima Sfântă Liturghie s-a oficiat în data de 13 noiembrie 2011 şi tot în acest an s-au sărbătorit 370 de ani de la moartea Mitropolitului Petru Movilă de la Kiev, aşadar de 370 de ani nu s-a mai slujit în limba română la Lavra Pecerska! Petru Movilă avea in Goloseevo Biserica cu hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava unde se slujea uneori în româneşte şi pe vremea sa şi în Lavră se slujea şi în limba română. După această perioadă îndelungată, cu rugăciunile Mitropolitului Petru Movilă şi cu ajutorul Mitropolitului Vladimir am început iar să slujim în româneşte, în fiecare duminică, la ora 9. Părintele Dumitru Popescu este paroh, iar în cor cântă băieţi din Republica Moldova şi români bucovineni, de la Academia Teologică care au terminat seminarul la Suceava sau la Neamţ. Această parohie a fost deschisă pe baza Sectorului de Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe din Ucraina şi trebuie să mulţumim sprijinului dat de către ambasadorii Republicii Moldova şi României la Kiev. În România funcţionează, din 1991, Vicariatul Ortodox Ucrainean, iar în Bucovina în mai multe biserici ortodoxe, din localităţile cu comunităţi ucrainene se slujeşte bilingv, română şi ucraineană. Cu adevărat, acesta este un pas înainte, un lucru foarte important pentru legătura dintre cele două Biserici şi popoare, pentru că să ştie că ucrainienii şi românii sunt ortodocşi.

        Preot MIHAI COBZIUC

Parohia Sf. Ilie Dărmăneşti II

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: