După constatarea „unei stări generatoare de situaţii de urgenţă”

Atribuirea operării temporare a depozitului ecologic de deşeuri de la Moara ajunge la masa negocierilor

> La licitaţia demarată în mai 2017 au fost depuse şase oferte, însă procedura nu este finalizată, deoarece câştigătorul este contestat de ceilalţi participanţi, atât la CNSC, cât şi în instanţă > Judeţul se confruntă cu o situaţie de criză în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, neputând utiliza infrastructura amenajată prin SMID

Consiliul Judeţean Suceava va adopta o hotărâre privind delegarea temporară a administrării depozitului ecologic de deşeuri din  Moara. Proiectul este supus de dezbaterii în şedinţa ordinară din această săptămână a deliberativului judeţean, iar potrivit acestuia soluţia delegării operării este una „limitată în timp, până la finalizarea procedurii competitive” de desemnare a  operatorului Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Măsura survine „constatării situaţiei de urgenţă de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, delegarea urmând a se face către un operator privat, prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Astfel, având ca temei situaţia de urgenţă constatată, la negociere va participa operatorul economic desemnat câştigător al procedurii de delegare prin concesionare a gestiunii activităţii de administrare a depozitului de deşeuri, staţiei de sortare şi centrului de colectare ale Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), licitaţie înregistrată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) cu nr. 2897 din 17 mai 2017. În cazul în care negocierea va eşua, invitaţii de participare la negociere vor fi lansate către operatorii economici declaraţi admisibili, în ordinea descrescătoare a clasamentului rezultat din aplicarea criteriului de atribuire utilizat în cadrul procedurii de atribuire la licitaţia respectivă. În cazul reuşitei negocierii, durata contractului de servicii este una determinată, respectiv „de la data încheierii acestuia şi până la începerea operării efective a ofertantului desemnat câştigător prin procedura de licitaţie deschisă”.  La această licitaţie, demarată în mai 2017, au fost depuse şase oferte, procedura nefiind finalizată, deoarece câştigătorul desemnat este contestat de către ceilalţi participanţi, atât la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), cât şi în instanţă.

Potrivit expunerii de motive la proiectul de hotărâre propus dezbaterii plenului deliberativului judeţean, „judeţul Suceava se confruntă cu o situaţie de criză în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, neputând utiliza infrastructura creată prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor” (SMID). Printr-o adresă din 15 februarie, Ministerul Fondurilor Europene a transmis Consiliului Judeţean memorandumul referitor la aprobarea soluţiilor temporare privind delegarea serviciilor de operare a infrastructurii pentru proiectele finanţate din fonduri europene  în domeniul deşeurilor, „astfel încât eligibilitatea cheltuielilor deja efectuate să nu fie periclitată, şi care să asigure funcţionalitate şi intrarea în uz a proiectelor”.  Din cele trei soluţii identificate la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru investiţia de la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Moara, aplicabilă este delegarea temporară a operării, neviabile fiind considerate construirea unei facilităţi temporare de depozitare, cât şi operarea temporară prin intermediul unui operatori propriu al Consiliului Judeţean.

Faza I a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor” (SMID), finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) „Mediu”, a fost încheiată, în prezent implementându-se contractul de  „fazare” a SMID, cu susţinere financiară nereambursabilă prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). Una dintre investiţiile din cadrul  SMID este şi Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Recepţionarea finală a obiectivului a fost făcută pe 3 octombrie 2018, însă centrul nu are un operator, deoarece, aşa cum am amintit, câştigătorul licitaţiei este contestat la CNSC, dar şi în instanţă.

Situaţia cu care se confruntă judeţul Suceava în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor a fost abordată în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din 19 februarie a.c., hotărârea privind constatarea unei stări generatoare de situaţii urgenţă cauzată de modul de gestionare a deşeurilor fiind  transmisă administraţiei judeţene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: