Prin Legea bugetului de stat

Primăria Suceava e obligată să asigure plata a 423 de indemnizaţii de însoţitor şi a 403 de indemnizaţii pentru persoane cu handicap

> „Ni se pune în cârcă toată asistenţa socială, să o finanţăm de la Primărie a declarat primarul Ion Lungu, menţionând că necesarul anual este de 22,20 de milioane de lei > Primarii au cerut ca plata drepturilor respective să se facă la fel ca în 2018, când 10% a revenit autorităţilor locale, iar 90% bugetului de stat

Eforturile depuse de membrii Asociaţiei Municipiilor din România la întâlnirile cu Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, pe marginea creşterii alocărilor de la bugetul se stat, nu au avut prea mare succes. Cel puţin aceasta este părerea lui Ion Lungu, primarul Sucevei, care spune că s-a obţinut doar majorarea cotei defalcate din impozitul pe venit de la 41,75% la 60%. Astfel, din această sursă, Primăria Suceava va avea alocată o sumă 27,19 milioane de lei, echivalentul a 5,78 de milioane de euro.

„Este, aici, vorba despre cele peste 5 milioane de euro pe care le-am pierdut începând cu anul 2017. Dar, în acelaşi timp, ni se pune în cârcă toată asistenţa socială, să o finanţăm de la Primărie. Aceasta înseamnă că pentru 423 de indemnizaţii de însoţitor şi 403 de indemnizaţii pentru persoane cu handicap Primăria va plăti 22,20 de milioane de lei. Rămâne un plus de 4,49 de milioane de lei, deci aproape un milion de euro faţă de anul trecut, dar cu circa 4 milioane de euro în minus, sumă de dinainte de diminuarea cotei pe impozitul pe profit de 16% la 10%, începând cu 31 octombrie 2017” a precizat primarul Ion Lungu, menţionând că primarii de municipii au cerut ca finanţarea drepturilor asistenţilor personali şi însoţitorilor persoanelor cu handicap să se facă din cote defalcate din taxa pe valoare adăugată (TVA), la fel ca în 2018, când 10% a revenit autorităţilor locale, iar 90% a provenit de la bugetul de stat.

Edilul-şef este părere că bugetul municipiului Suceava nu va fi aprobat în această lună, întrucât şedinţa Consiliului Local nu se va putea întruni decât după 17 zile calendaristice de la publicarea Legii bugetului de stat pe 2019 în Monitorul Oficial. „Într-o apreciere optimistă, bugetul de stat va fi aprobat în Parlament săptămâna aceasta, iar ulterior trebuie promulgat de către preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial. Se pare că se va trece peste cele 17 zile, caz în care bugetul municipiului va fi aprobat în prima decadă a lunii martie” a precizat Lungu. Conform lui, edilii-şefi din municipii au cerut acoperirea pierderilor provocate de aprobarea cu întârziere a bugetului de stat. „În lunile ianuarie şi februarie, până la aprobarea bugetului de stat, vom avea cote defalcate din impozitul pe venit în procentaj de 41,75%” a explicat primarul Sucevei. Nu în cele din urmă, primarii din municipii au revendicat impozitului din pensii, care ar trebui să revină localităţilor în care domiciliază contribuabilii la bugetul asigurărilor sociale şi, de asemenea, asigurarea, pentru un singur municipiu, a unui buget minim de funcţionare în valoare de 20 de milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: