Anul trecut, în judeţul Suceava

Aproape 260.000 de apeluri la 112

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că în anul 2018 s-a recepţionat prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă „SNUAU 112”, în dispeceratul STS Suceava, un număr total de  259.958 apeluri.

Alin Găleată a precizat că 66.686 apeluri de urgenţă au fost gestionate de personalul din cadrul dispeceratului comun ISU – SAJ, ponderea fiind de 25,65% din totalul apelurilor pe judeţ.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a menţionat că acest aspect exprimă volumul şi frecvenţa evenimentelor negative în care sunt implicaţi cetăţenii judeţului, vulnerabilitatea operatorilor economici, a localităţilor şi infrastructurilor din zona de competenţă.

„De remarcat este faptul că luna cea mai solicitantă pentru dispecerii inspectoratului nostru a fost ianuarie, aceştia gestionând un număr de 5.958 apeluri de urgenţă, la polul opus fiind luna noiembrie, cu un număr de 4.966 apeluri de urgenţă gestionate” a mai spus slt. Alin Găleată. (M.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI