Pentru efectuarea unor tratamente în Italia, Austria şi Germania

18 formulare E112(S2) au fost solicitate de pacienţi CAS Suceava

 Preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, ec. Cristi Victor Bleorţu, a declarat că în anul 2018 instituţia a eliberat 18 formulare E 112 (S2), prin care pacienţii pot efectua tratament în străinătate.

El a spus că toţi beneficiarii acestor formulare S2, care au vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, s-au adresat pentru tratament unor unităţi sanitare din Italia, Austria şi Germania.

Bleorţu a mai spus că aceste formulare au fost eliberate pentru pacienţi cu afecţiuni pediatrice, ortopedice, dermatologice şi oncologice.

Conform CNAS, formularul E112 se emite în baza Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, precum şi a Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 574/72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/72.

Pentru situaţia trimiterii la tratament medical trebuie îndeplinite două condiţii cumulative şi anume că tratamentul respectiv se regăseşte printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, respectiv că acest tratament nu i se poate acorda în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obţinerea tratamentului respectiv în România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante şi evoluţia probabilă a bolii.

Sursa citată menţionează că, pentru eliberarea formularului E 112, solicitantul va trebui să depună şi un raport medical care să ateste starea sa de sănătate, de regulă acest formular fiind eliberat înainte de plecarea persoanei respective la tratamentul planificat în străinătate. Formularul E112 se poate elibera şi după plecarea beneficiarului, dar numai dacă „din motive de forţă majoră nu a putut fi eliberat anticipat”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: