Elevi fălticeneni într-un concurs naţional de protecţia mediului

La Târgu Jiu, s-a desfăşurat, în perioada 8 – 11 noiembrie a.c., Concursul naţional de protecţia mediului „Memorial Raul Surdoiu”, ediţia a XIX-a, având ca tema „România 100 – curată şi frumoasă”. Printre participanţi s-au numărat şi elevii de la cercul „Ecologie – Protecţia Mediului” din cadrul Clubului Copiilor Fălticeni Bianca Brana, Teodora Costan, Andrei Moisii şi Alexandra Moisii, coordonaţi de prof. Daniela Pascariu, elevi care au obţinut trei premii I şi un premiu II.

Concursul s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni. Prima, ateliere de lucru, confecţionarea de obiecte de decor, desen, grafică, colaje inspirate din tradiţiile poporului român (prima secţiune). În secţiunea a II-a s-au susţinut proiecte ecologice şi referate, iar în secţiunea a III-a s-a desfăşurat o paradă a costumelor populare, urmată de un program artistic realizat de profesorii cercurilor de protecţia mediului.

La acest concurs au participat invitaţi de la palatele şi cluburile copiilor din toate zonele ţării: Baia Mare, Botoşani, Craiova, Curtea de Argeş, Fălticeni, Lipova, Oradea, Piteşti, Slatina, Timişoara, Vatra Dornei, Vâlcea etc. Excursia tematică la Peştera Polovragi din judeţul Gorj a marcat finalul acestui concurs-eveniment finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

 Fiecare elev participant şi profesorii coordonatori au primit diplome şi premii constând în obiecte de ceramică de Horezu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI