Un puternic incendiu izbucnit luni după amiază a transformat în scrum bătătura unei gospodării situate pe raza localităţii Capu Codrului. Chemaţi în ajutor, militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Brăieşti, au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor violente. La sosirea echipajelor la faţa locului, acestea cuprinseră deja anexele din bătătură, focul fiind propagat şi la o construcţie din gospodăria învecinată, existând pericolul de extindere a incendiului şi la vecinătăţi, după cum am aflat de la slt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava. Aproape patru ore a durat lupta pompierilor cu focul care a transformat în cenuşă adăpostul de animale şi depozitul de furaje, pe o suprafaţă totală de aproximativ 130 mp, un tractor agricol şi alte bunuri din gospodăria primului proprietar, flăcările degradând serios obiectele de mobilier din casă, acoperişul şi pereţii exteriori ai locuinţei. La cea de-a doua gospodărie, au ars aproximativ 40 mp dintr-un perete al adăpostului de animale şi 10 mp de azbociment de pe acoperişul construcţiei degradându-se şi patru ferestre şi o uşă (tâmplărie din PVC) de la casa de locuit.
Cercetările efectuate ulterior au dus la concluzia că incendiul a izbucnit din adăpostul de animale al primului proprietar, cel mai probabil din cauza unui foc deschis făcut în spaţii închise. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

























Comentarii