Protopopiatul C-lung Moldovenesc

„Bucşoaia, soră şi vecină a Voroneţului”

După ce se încheie procesul de inventariere a averilor clerului ortodox din Bucovina, se face propunerea la 24 februarie 1784 ca acestea să fie trecute în administrarea statului, iar din exploatarea lor să se formeze un fond din care să se întreţină clerul, bisericile, mănăstirile şi şcolile. Astfel se creează la 29 aprilie 1786 o „instituţie” care şi astăzi provoacă valuri. După aproape două veacuri şi jumătate rana încă nu s-a închis pentru Fondul Bisericesc. Literatura de specialitate a consumat multă cerneală şi hârtie pentru clarificarea acestei probleme spinoase. Lista autorilor este impresionantă. Nu mai intervenim şi noi.

Între timp egumenii mănăstirilor se întrunesc în sobor, diriguit de egumenul de la Voroneţ, pentru a respinge actele de desfiinţare a mănăstirilor, altminteri să poată pleca cu toţii în Moldova. Din această luare de poziţie se poate lesne observa încrederea de care se bucura Macarie în rândul stareţilor zonei. De fapt era susţinut de ani buni de Mitropolitul Moldovei, ÎPS Gavriil. În loc de răspuns, împărăţia ia măsuri de retorsiune şi îi expulzează pe cei care s-au manifestat mai vehement, egumenii amintiţi mai sus.(I. Nistor, 1991, p. 39). Doar trei mănăstiri rămân: Dragomirna, Putna şi Suceviţa. Celelalte opt, printre care şi Voroneţul sunt desfiinţate. „Sf. Ioan” de la Suceava devine doar metoc al Dragomirnei. Singurul fapt pozitiv atunci a fost aducerea (readucerea) moaştelor Sfântului Ioan de la Zolkiev din Galiţia, înapoi la Suceava în 1783, venerat ca patron al Bucovinei. Chiliile şi celelalte dependinţe ale locaşurilor desfiinţate devin sedii ale militarilor, ateliere, brutării, făbricuţe etc. La scurt timp însă biserica mănăstirii Voroneţ ajunge să fie, în sfârşit, sediul parohial pentru satele Voroneţ şi Bucşoaia. Nu întâmplător, ci chiar minunat a fost titlul ales de părintele C. Iacoban monografiei despre sat: „Bucşoaia, soră şi vecină a Voroneţului”. A fost fiică până la 1864 când, fiind ridicată la rangul de parohie, devine astfel soră. Voroneţ continuă apoi ca expozitură (un fel de subordonată a parohiei Bucşoaia) deoarece Bucşoaia era puternică, mai cuprindea satele Doroteia, Frasin şi Plutoniţa, cu un număr însemnat de credincioşi.

Pe linia imixtiunii statului austriac în problemele bisericii ortodoxe din Bucovina se înscriu măsurile de subordonare artificială la mitropolia sârbă cu sediul la Karlowitz, în loc să fie unită cu Transilvania.

Urmaşii lui Dosoftei, Daniel Vlahovici (1789-1822) şi mai ales Eugenie Hacman (1835-1873) au luat şi alte măsuri negative dintre care enumerăm câteva. De exemplu decretul din iulie 1815 prin care învăţământul este subordonat consistoriului catolic, acolo unde există biserici catolice. Şcoala din Bucşoaia se „bucură” de această măsură. Se sârbizează numele preoţilor, se îngăduie folosirea limbii ucrainene în serviciul divin şi în corespondenţa dintre biserici, începând cu 4 mai 1838 (I. Nistor, 1991, p. 71) etc.

O măsură de mare rezonanţă a fost înfiinţarea Mitropoliei cu titlul Arhiepiscopia şi Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei. Astfel s-a reuşit ca Biserica bucovineană să iasă de sub controlul Mitropoliei sârbeşti, însă nu unită, normal, cu Transilvania românească. Şi aşa Episcopia Rădăuţilor, înfiinţată pe timpul lui Alexandru cel Bun, subordonată Mitropoliei Sucevei şi din 1630 Mitropoliei Iaşilor, se strămută la Cernăuţi, ruptă pentru multă vreme de Moldova.

După ce Bucovina îşi câştigă autonomia şi devine Mare Ducat, pe linie administrativă şi pastorală s-au luat numeroase decizii pentru îmbunătăţirea activităţii preoţilor de ţară privind:

> predarea în cele mai bune condiţii a obiectului Religia în şcoli (F. O. Nr. 8 din 1868);

> introducerea condicilor cronicale începând din 20 noiembrie 1889 (F.O. Nr. 19, din 20 noiembrie 1889). Aceasta a fost una din cele mai bine gândite măsuri scriptice. Astăzi pot fi cercetate la Bucşoaia cele patru condici emanate din munca stăruitoare şi continuă a preoţilor parohi. Chiar înainte de această măsură, preotul Tomovici întocmise un Inventarium (1866) şi o conscripţie a tuturor familiilor de bucşoieni. Cronica satului întocmită de Amfilochie Bocca a fost arsă de ruşii încartiruiţi în 1917 la casa parohială. Fiul său, preotul Adrian Boca a refăcut o nouă cronică de valoare, publicată de V. Diacon (2005) după manuscrisul său, continuată de consemnările parohilor M. Lucan, C. Iacoban şi P. Goraş (în prezent);

> înfiinţarea Facultăţii de Teologie la Cernăuţi, a şcolii de cântăreţi şi alte „preparandii”;

> reglementarea unor probleme spinoase privind botezul, cununia sau înmormântarea în diferite cazuri, cu totul particulare.

În încheierea acestui paragraf trebuie arătat că, în general, preoţimea nu s-a implicat în politică, ci doar în cazuri de excepţie. Totuşi după 1900 când suflul românismului şi unionismului se răspândea cu repeziciune, parohii erau trup şi suflet alături de popor, alături de doritorii de unire, cum erau membrii partidului naţional român (PNR), aşa-zişii virilişti. Spre pildă, în februarie 1911 din această grupare la Bucşoaia făceau parte parohul de Bucşoaia, Dim. Popescul, învăţătorul superior şi directorul şcolii Maftei Sahlean şi bineînţeles vornicul (primarul) Dumitru Sahlean al lui Ilie. Pe aceeaşi idee, ca să nu se revină, pentru perioadele următoare, este de amintit că şi preotul Adrian Boca (1919-1937) era într-un fel simpatizant liberal, darmite se manifesta numai în diferite ocazii, cu totul particulare. Însă preoţi precum Ioan Spânu sau Gavril Hojbotă, mai târziu, au zăcut ani nesfârşiţi în puşcării comuniste.

2.1.3. După Marea Unire

(Reidentificarea). Aproape trei decenii cu adevărat istorice urmează în Regat, dar cu totul deosebite pentru Bucovina. Atât populaţia din vechiul regat şi, cu atât mai mult, din provinciile ce fuseseră sub alte stăpâniri se mândreau că România devenise Mare, dodoloaţă, adică rotundă, cum se zicea la ţară. Măsurile administrativ-bisericeşti ce au urmat Marii Uniri au sădit recunoştinţă şi mândrie în inimile poporenilor evlavioşi, că li se îndepliniseră un vis lung de aproape un veac şi jumătate.

Cea mai importantă modificare pe tărâm religios a fost înfiinţarea Patriarhiei. La 17 decembrie 1919 se desfăşoară Sesiunea extraordinară a Sfântului Sinod şi a Consistoriului Superior Bisericesc la care participă şi Bisericile ortodoxe din Bucovina, Basarabia, Ardeal, Banat şi Crişana. Se creează premisele alcătuirii Bisericii Autocefale Ortodoxe Naţionale Române. Autoritatea supremă a Bisericii Române devine Sfântul Sinod. În capul său a fost ales ca Mitropolit Primat al României episcopul de Caransebeş, dr. Miron Cristea, care mai spre finalul epocii va deveni prim-ministru.

Prin Marea Unire de la 1918 numărul ortodocşilor aproape că s-a dublat, BOR devine a doua din lume după Rusia, ca număr de credincioşi. La 4 februarie 1925 Sfântul Sinod decide înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române prin ridicarea Mitropolitului Primat la înaltul rang de Patriarh. Încă de la 1878 după Războiul de Independenţă se ceruse aceasta dar fără a se izbândi. Acum situaţia internaţională le era deosebit de favorabilă românilor ortodocşi. Problemele Rusiei devenită sovietică şi atee erau enorm de grele. Bulgaria, ce-şi proclamase autocefalia în anii din urmă, nu era recunoscută de Biserica Ecumenică, iar războiul dintre Turcia şi Grecia a ridicat balanţa în favoarea românilor, după ce B.O.R. a susţinut ca Patriarhia Ecumenică să rămână acolo unde era, adică la Istanbul. BOR, creştere în prestigiu, consideraţie răsfrântă peste întreg poporul credincios din România Mare.

Era necesară şi o lege asupra organizării unitare a treburilor bisericeşti şi aceasta este promulgată în timpul guvernării liberale, la 11 mai 1925. Spicuim din aceasta. Pe teritoriul României erau grupate 5 mitropolii. Mitropolia Bucovinei răspundea de următoarele eparhii: Arhiepiscopia Cernăuţilor şi Episcopia Hotinului. În articolul 30 se arată că edificiile bisericeşti, curtea, cimitirul şi odoarele sacre sunt lucruri sfinţite şi în afară de comerţ, nu pot fi sechestrate sau înstrăinate. Sau, la articolul 33 se arată că învăţământul religios în şcolile primare, secundare şi profesionale este obligatoriu şi se va preda sub controlul Bisericii şi al Ministerului de resort. La articolul 28 din statut se precizează că o comunitate care nu se poate susţine se alătură la o parohie vecină sub formă de filială. Ani de-a rândul Frasinul a fost sub oblăduirea parohiei Bucşoaia. De altfel au fost perioade când Voroneţul se găsea legat de Bucşoaia, chiar şi la începutul celui de-al doilea război mondial, după cum şi Bucşoaia aparţinuse de Stulpicani ori de Voroneţ, cu mai mulţi ani în urmă. Interesant era şi faptul că din adunarea parohială fac parte toţi bărbaţii de mare moralitate religioasă. Nu se vorbea şi de femei.

Revenind la organizarea locală, Arhiepiscopia Cernăuţilor se împarte, în conformitate cu Legea, în zece protopopiate: Cernăuţi, Nistrului, Storojineţ, Ceremuşului, Rădăuţi, Siretului, Sucevei, Arbore, Humorului şi Câmpulungului.

Punerea în aplicare se realizează la 5 septembrie 1928.

După încheierea mandatului de protopop, parohul de Gura Humorului, respectabilul preot Ambrozie Gribovici se retrage în 1930. În locul său este ales prestigiosul arhiprezviter stavrofor Adrian Boca de la Bucşoaia, ce era preot din noiembrie 1887, aici din anul 1919. A păstorit protoieria până la pensionarea sa în 1936. Înlocuitorul său, preotul iconom Modest Lucan a fost ales, şi el la rândul său, protopop de Humor în 1937. Acesta s-a transferat de la Vatra Moldoviţei şi a fost „decretat pe ziua de 1 aprilie a.c. paroh la Bucşoaia şi a fost însărcinat cu conducerea protoieriei Humorului în locul lui Adrian Boca”. Acesta a girat problemele protoieriei Humorului şi ale parohiei Bucşoaia până la decesul său dramatic. A trecut la Domnul în ziua de 2 iunie 1945, doborât de tifos exantematic(…)

În 1924 s-a hotărât închiderea crâşmelor duminica şi în sărbători precum şi oprirea (interzicerea) horelor până la „îndeplinirea datorinţelor faţă de biserică”

În Bucşoaia măsura a avut un oarecare efect. Numărul cârciumilor s-au redus de la trei la două. Una era a Fondului Bisericesc şi alta avea ca proprietar… soţia primarului Sidorovici. De altfel parohul A. Boca certa cu asprime pe iubitorii lui Bachus, din care motiv aceştia nu prea aveau trecere pe la părintele.

Se încetăţenise obiceiul de a se organiza sfinţiri de drapele ale unor organizaţii politice sau de tineret, de a se ridica troiţe la sfinţirea cărora participau mai mulţi preoţi şi de a se orândui diferite procesiuni care aprindeau spiritele şi în final degenerau în acţiuni de tulburare a ordinii publice.

În 1933, în ziua hramului s-a sfinţit troiţa din faţa şcolii (vechi) donată de Societatea „Cultul Eroilor”. La inaugurare a fost ceva deranj prin scandări antisemite. O altă troiţă s-a ridicat mai târziu la stadionul Taberei de către străjeri. Prin Ordinul Ministrului de Interne Nr. 505 din 1936 s-a luat hotărârea interzicerii unor astfel de acţiuni şi sfinţiri. Dar s-au mai întâmplat cazuri în alte locuri. La 15 iunie 1939 are loc vizita voievodului de Alba Iulia, viitorul rege Mihai, la Bucşoaia. El era participant la excursia de studii organizată după terminarea clasei a VII-a de liceu, împreună cu profesorii (printre care şi marele istoric C. C. Giurescu) şi colegii de clasă, printre care şi bucovineanul Grămadă. Clasa specială unde Mihăiţă învăţa, era formată dintr-o duzină de copii din fiecare provincie a ţării şi din toate mediile sociale.

După Te Deum şi programul şezătoarei, oaspeţii plecară, iar unii foşti legionari (partidele erau dizolvate) s-au altoit în disputele cu foştii liberali şi ţărănişti cu lăncile drapelelor. Chiar şi primarul Grigore a lui Petrea Drelciuc a avut de suferit în disputele „politice” pentru câştigarea puterii (fizice).

După întâlnirea istorică ce a avut loc la Bucşoaia în 2 iulie 1937 s-a cerut parohiilor să încurajeze organizarea unui stol (grup de persoane în organizarea străjerească, mai mare decât pâlcul) extraşcolar al „străjerilor satului” cu fete de 14-21 ani, trecute de vârsta şcolară. Preoţii erau îndemnaţi să ajute la îndrumarea acestora în domenii precum grădinăritul, gospodăria, prim ajutor, puericultură, medicină populară, educaţie naţională şi moral-religioasă,să recunoaştem, teme remarcabile. În această activitate s-a implicat preotul de ajutor de la Bucşoaia, Gavril Hojbotă. Încă de la începutul anului 1936, prin Circulara din 3 ianuarie, Secretariatul Oficiului de educaţie a tineretului român (OETR) cu Adresa Nr. 7391 se face cunoscut că în fiecare sâmbătă s-a introdus la Radio între orele 16-17 o Oră străjerească inaugurată de rege. Se solicită concursul bisericii pentru a atinge scopul educativ urmărit de această organizaţie pro regală şi antilegionară. Tinerii erau sfătuiţi să asculte programele şi să pregătească programe pentru a fi prezentate la Radio (p. 3). Străjerii din Bucşoaia s-au ţinut de cuvânt. Sub conducerea învăţătorului Enea Filip şi sub îndrumarea permanentă a preoţilor Gavril Hojbotă şi Adrian Boca, au prezentat o emoţionantă şezătoare pe 2 aprilie 1938, iar părintele paroh a susţinut şi o conferinţă la Radio.

După succesul, de altfel scontat, al manifestărilor populare din 2 iulie 1937 de la Tabără şi de la şcoala din sat, T. Sidorovici a fost sufletul iniţiativei ca în ziua de hram să se întâlnească fiii satului şi nu numai aceştia, ci şi toţi cei ce lucraseră la Bucşoaia, sau au avut unele tangenţe cu acest sat. Programul manifestărilor împletea activitatea politică şi social-culturală cu cea religioasă. Activitatea începea cu primirea oaspeţilor în frunte cu T. Sidorovici. Ridicarea pavilionului în Tabără continua solemnitatea, apoi urma slujba în sobor la biserică cu doxologie şi panahida pentru sătenii decedaţi în războaie. Serbarea străjerească prefaţa masa oficială de la final.

În anul următor festivităţile se desfăşoară în curtea bisericii. Din soborul preoţesc nu lipseau M. Luncan, protoiereul de Humor, V. Hrişcă de la Doroteia, G. Hojbotă, preotul-ajutor, iconomul D. Frâncu de la Berchişeşti (fost preot de Doroteia), iconomul Moroşan de la Bilca. Participă autorităţile locale şi şcolare, premilitarii, arcaşii şi bineînţeles mult popor.

În 1939 serbarea laico-religioasă nu a mai avut fastul din anii trecuţi deşi au participat iarăşi preoţi de mare prestigiu precum asistentul protoieriei, Eusebie Şerban (Stulpicani), Nicanor Peţenghea (M. Humor), I. Prelici şi V. Stolerciuc de la parohiile vecine. În ţară domnea neliniştea. În Europa începuse războiul. În anul 1940 rapturile teritoriale, abdicarea regelui, instalarea lui I. Antonescu cu guvern militaro-fascist obligă autorităţile locale să renunţe la aceste întâlniri ale fiilor satului şi, cu câteva zile înainte de hram, T. Sidorovici este arestat şi izolat la domiciliu în locuinţa sa din strada Londra, cartierul Bonaparte din Bucureşti, la 30 septembrie.

Această manifestare ce începuse să-şi contureze tradiţie a rămas vie în memoria multor gospodari de azi, participanţi la vremea aceea ca străjeri ori premilitari. Nu s-a mai reluat de atunci.

Fără îndoială, satul, Bucovina şi ţara s-au bucurat de o dezvoltare pe toate planurile. Bucşoaia devine o marcă în deceniile afirmării: Tabăra şi străjerii lui T. Sidorovici erau cunoscuţi în toate unghiurile ţării, satul era vizitat de feţe regale, de miniştri şi prim-miniştri, de oameni de cultură iar conducătorii satului, bisericii locale şi şcolii din Bucşoaia aveau şi funcţii (unele onorifice) de coordonare zonală, ca semn al valorii lor şi a preţuirii de care se bucurau în regiune. (Fragment din volumul „Parohia Bucşoaia, în istoria Bucovinei, scrisă de Ion Netea şi Pavel Goraş, 2017)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: