Colegiul „Alexandru cel Bun”

Balul Bobocilor „Pe o gură de rai”, la Gura Humorului

> Miss şi Mister Boboc 2018 au devenit elevii Drob Felicia Maria şi Volanschi Matei

Balul Bobocilor organizat de clasele a XII-a de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului a avut loc vineri, 2 noiembrie 2018. Locaţia a fost, ca în fiecare an, Toaca Bellevue. Tema balului, „Pe o gură de rai”, a reunit şapte perechi de bobocei care, prin costum şi dans, au reprezentat românii şi şase etnii care convieţuiesc pe pământ românesc.

Pentru a celebra Marea Unire, spectacolul-concurs a încercat să adune pe scenă nu numai boboci, dar şi elevi din clasele a XII-a care, împreună, au dansat pe ritmuri româneşti, turceşti, greceşti, ucrainene, rrome, poloneze şi germane. Mulţumim celor care au oferit costumele specifice etniilor reprezentate: Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea, Ansamblul „Solonczanka” Soloneţu Nou, Ansamblul „Kozaciok” Bălcăuţi, Forumul German Gura Humorului, Ansamblul „Bucovina”.

Promovarea evenimentului s-a realizat la nivelul colegiului, la nivel local prin postul de radio, cu trenuleţul din oraş, prin spotul organizatorilor realizat la Blackpearlstudio şi în mass media. Biletele vândute au depăşit aşteptările şi publicul a însumat peste 700 persoane.

Din juriul spectacolului-concurs au făcut parte: doamna directoare a Colegiului „Alexandru cel Bun” – profesor Ursaciuc Mihaela; doamna director adjunct – profesor Condur Liliana; consilier educativ – profesor Solonaru Elena Sextilia; preşedinte ASPA GH – doamna Nechitoaia Marina; preşedinte Consiliul Elevilor – elevul Faraon Lucian; preşedinte Fundaţia Te Aud Româniadoamna Popescu Gabriela, reprezentant Tipografia Terra Design – doamna Bejan Gabriela.

Cei şase prezentatori – Luchian Alexandra (XIIA) şi Ungurean Robert (XIIB), Covaliu Georgiana (XIIA) şi Lupoaia Laurian (XIIB), Zamcu Ionela (XIID) şi Gherasim Marian (XIID) au purtat ţinute care, odată urcaţi pe scenă, creau tricolorul românesc. Organizatorii doresc să mulţumească doamnei profesor Miron Popescu Cecilia Ştefania (diriginte clasa a XII-a I) care s-a ocupat de text şi l-a monitorizat/ corectat/ completat în permanenţă. Decorul a fost reprezentat de o hartă a României stilizată, încărcată de flori, cu Bucovina – gură de rai marcată prin curcubeu, pe un senin al păcii ca fundal, o idee perfect încadrată în tema balului.

Defilarea bobocilor de la începutul spectacolului a fost însoţită de prezentarea acestora, realizată de seniori. Costumele tradiţionale pline de culoare au încântat publicul, iar dansurile s-au înlănţuit impecabil pentru a crea un spectacol special. Coregraful, Andrei Podariu de la Zumba Studio, a reuşit să creeze o poveste a fiecărei etnii, a fost cel care a gândit piesele ritmate şi a relaţionat perfect cu organizatorii. Mulţumim pentru implicare, pentru tot ce a însemnat pregătirea dansurilor, pentru repetiţiile numeroase şi pentru implicarea până la final, prin prezenţa la spectacol.

Proba de cultură generală a presupus studiul unei bibliografii despre Marea Unire şi despre etniile reprezentate în concurs. Bobocii au avut la dispoziţie materiale din care au reuşit să asimileze informaţii despre etnia fiecărei perechi (tradiţii, obiceiuri, cultură) şi despre evenimentul al cărui centenar îl celebrăm în acest an. Se pare că au avut timp suficient să se pregătească, deşi întrebările nu au fost foarte uşoare, pentru că au răspuns corect şi au făcut şi mai dificilă votarea. Mulţumim pentru pregătirea acestei probe, pentru monitorizarea întregului spectacol şi pentru suportul permanent doamnelor profesoare Botuşan Mihaela (diriginte clasa a XII-a G), Apetri Adriana (diriginte clasa a XII-a H), Zup Mariana (clasa a XII-a C).

Proba la alegere a adunat pe scenă adevărate talente, de la magie la pantomimă şi de la interpretare (vocală şi/ sau cu chitară) la dans, bobocii au luat în serios concurenţa şi au muncit cu pasiune pentru a se distinge. Publicul a aflat, prin proba la alegere, că există în colegiu bobocei pasionaţi de trucuri de magie (Matei şi George S.), bobocei care interpretează genuri diverse (Raluca, Ana Maria, Martina), bobocei care dansează împreună cu prietene/ prieteni vechi (Felicia, Lorena, Vlad, George C.), care au practicat dans sportiv (Daria) sau gimnastică la Oneşti (Mădălina). Publicul a descoperit boboci cu talent şi cu un simţ al umorului deosebit prin Raul, Cosmin A., Cosmin H. Proba a pus în dificultate votanţii, pentru că fiecare boboc a oferit un moment pregătit conştiincios.

Primul invitat special, Alexandru Brădăţan, fost elev al colegiului, deja celebru şi apreciat în muzica populară românească, a creat un moment de înaltă ţinută şi patriotism. Punctual, cu un costum popular impecabil, Alexandru Brădăţan a ridicat sala la dans şi, ca de obicei, nu a uitat să precizeze că a plecat de aici, de la Gura Humorului. Alexandru este şi va fi mereu mândria colegiului humorean.

Al doilea invitat al balului, Lino Golden, a făcut un adevărat show, a reuşit să încălzească atmosfera şi, în 45 de minute de concert, a adunat în jurul scenei tineret şi nu numai. Mulţumim pentru prestaţie, seriozitate şi prezenţă. DJ Mercore şi MC Ben au fost protagoniştii de la after party, s-a dansat şi pe scenă şi în sală, s-au simţit spiritul şi emblema acestei generaţii, optimism şi energie.

O surpriză adevărată şi plăcută a fost, pentru organizatori, faptul că premierea a făcut-o primarul oraşului Gura Humorului, domnul Ursaciuc Marius Ioan, prezent pe tot parcursul spectacolului, care a mărturisit că alegerea a fost dificilă după centralizarea voturilor publicului şi ale juriului, datorită punctajelor foarte apropiate. Miss Boboc 2018 a fost desemnată Drob Felicia Maria, din clasa a IX-a D (Ştiinţe ale Naturii), iar titlul de Mister Boboc i-a revenit lui Volanschi Matei din clasa a IX-a A (Matematică – Informatică intensiv engleză). Celelalte titluri şi premii oferite de organizatori au fost: Akenson Elena Mădălina (IXG) – Miss Popularitate, Catrinari Răzvan George (IXA) – Mister Popularitate; Onofrei Luana Daria (IXA) – Miss Talent, Creţuleac Raul Mircea (IXA) – Mister Talent; Golea Codrean Raluca (IXA) – Miss Personalitate, Adomniţei Cosmin Teodor (IXC) – Mister Personalitate; Nuţu Ana Maria (IXF) – Miss Spontaneitate, Hojbotă Cosmin Adrian (IXF) – Mister Spontaneitate; Apetrei Ionela Martina (IXA) – Miss Originalitate, Sava George (IXD) – Mister Originalitate; Nastiuc Lorena (IXA) – Miss Naturaleţe, Atănăsoaei Vlad Marian (IXA) – Mister Naturaleţe.

Mulţumim sponsorilor care, în număr foarte mare, au contribuit la organizarea evenimentului. Mulţumim echipei manageriale a colegiului care a susţinut, a sprijinit şi a încurajat în permanenţă organizatorii. Mulţumiri Primăriei Gura Humorului, domnului primar personal, pentru petrecerea la piscina din Ariniş, pentru pază şi protecţie la bal, pentru excursia oferită organizatorilor, pentru deschiderea la ideile tinerilor. Mulţumim Tipografiei Terra Design, organizator principal, care a asigurat afişele, diplomele, ecusoanele, invitaţiile, biletele şi a realizat afişul. Mulţumim ASPA GH, Asociaţiei părinţilor şi a cadrelor didactice de la Colegiul „Alexandru cel Bun”, pentru promptitudine şi suport. Adresăm mulţumiri domnului Manea Claudiu Florin pentru filmare şi fotografii, domnului Apetri Iulian pentru sprijin la sonorizare, doamnei Popa Lenuţa, florăriei Hellen, pentru aranjamentele tricolore, coroniţele şi buchetele cu bentiţă tricoloră.

S-a muncit mult, au fost momente tensionate, decizii dificile, telefoane, emoţii, dar în primul rând a fost o echipă de seniori care şi-au dorit să lucreze cu bobocii, care au avut mereu timp şi care le-au oferit sugestii, păreri, sfaturi. Aceeaşi echipă care a deschis balul cu un tango senzual a marcat jumătatea spectacolului cu un vals romantic şi a încheiat cu o horă interpretată de eleva Oţet Roxana (XIID). Aceeaşi echipă care a încărcat şi a descărcat aproape 400 de scaune, bănci, panouri, scenă, care a găsit sponsori, impresari, recuzită, care a făcut curăţenie la final şi nu a abandonat niciun moment. Este vorba despre echipa elevilor din clasele a XII-a ( A, B, C, D, F, G, H, K, N), care au făcut dovada responsabilităţii, implicării, a colaborării eficiente şi a bunului simţ. Noi, profesorii diriginţi implicaţi în organizare, suntem mândri de ei şi îi felicităm pentru reuşita Balului Bobocilor 2018! (Prof. CÎMPAN BRÎNDUŞA LUMINIŢA, Colegiul „Alexandru cel Bun”)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: