(10.12.1873, Rus-Mănăstioara – 12.06.1950, Sighet)
Unii intelectuali bucovineni din perioada interbelică îl considerau armean, judecându-l după aspectul său fizic şi după isteţimea şi perspicacitatea de care dădea dovadă în orice împrejurări. Alţii nu încetau să-l învinovăţească pe nedrept că ar fi trădat interesele naţionale româneşti prin atitudinea de cedare în faţa pretenţiilor din toamna anului 1918 ale ucrainenilor privitoare la împărţirea Bucovinei după principiul etnografic. Dar niciuna dintre aceste afirmări nu erau adevărate. Putea fi Dori Popovici de etnie armeană, odată ce era strănepotul preotului Andrei de la Udeşti, cel care în 1777 a refuzat să depună jurământul de credinţă faţă de Casa de Habsburg? Putea el să trădeze interesele naţionale ale românilor bucovineni, odată ce în zbuciumata toamnă a anului 1918 a fost un colaborator fidel al lui Iancu Flondor, împreună cu care şi alături de alţi fruntaşi ai vieţii politice a organizat Adunarea Constituantă de la 27 octombrie?
Leon Popovici (1823-1891), paroh în Rus-Mănăstioara, a avut patru feciori şi o singură fiică, pe nume Iulia (1854-1927). Aceasta avea să se căsătorească cu Sever Bumbac. Cel mai mare fiu, Eusebie, născut în 1863, a fost profesor. Un alt fiu, Ioan, venit pe lume în 1861, a fost paroh în Fundu Moldovei. Acesta a fost tatăl viitorului primar al Cernăuţilor Traian Popovici. Un alt fiu al preotului Leon Popovici, Ambrozie, născut în 1866, şi-a succedat părintele în funcţia de paroh al bisericii din Rus-Mănăstioara. Iar Dori, mezinul, avea să ajungă avocat şi om politic.
Dori a fost dat de către părinţi la şcoala primară din Suceava, fiindcă şcoala cu trei clase din Rus-Mănăstioara avea să fie deschisă abia la 15 ianuarie 1897. În 1892, după terminarea studiilor secundare în capitala Bucovinei, a devenit student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Cernăuţi. Între anii 1892-1896, adică în perioada studenţiei, a făcut parte din Societatea Academică „Junimea”, ajungând într-o vreme chiar şi preşedintele acesteia. La şedinţa plenului societăţii din 19 februarie 1894 avea să se constate că „Sub preşedinţia lui, «Junimea» a fost consacrată ca cel mai reuşit regulativ al conştiinţei româneşti în Bucovina, atât în chestiunile culturale, cât şi politice-naţionale”. În cadrul „Junimii” a ţinut în 1893 conferinţa „Limba de conversare la românii din Bucovina”, iar mai apoi avea să se evidenţieze prin al său „Discurs istoric pentru popor rostit la serbarea naţională la mormântul lui Ştefan cel Mare din Putna, la 2 iulie 1904”.
După ce şi-a luat licenţa în drept, şi-a satisfăcut stagiul militar în cadrul Regimentului 41 Infanterie din Cernăuţi, obţinând, la demobilizare, gradul de sublocotenent în rezervă. După un scurt stagiu la Procuratura de Finanţe din Cernăuţi, a fost angajat la Direcţia Generală a Bunurilor Fondului Bisericesc din Bucovina, unde i-a fost încredinţată funcţia de secretar administrativ. În perioada 1902-1904, a făcut parte din conducerea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. În calitate de secretar al acestei societăţi, a pledat pentru cumpărarea hotelului Weis din centrul Cernăuţilor, devenit Palatul Naţional al Românilor. A mai desfăşurat şi o intensă activitate naţională, reliefând necontenit drepturile istorice ale românilor asupra Bucovinei aflate sub stăpânirea austriacă. Între anii 1911-1914 a fost deputat în Dieta Bucovinei, iar din 1912 până în 1915 a deţinut postul de viceprimar al oraşului Cernăuţi. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat în armata austro-ungară, având gradul de locotenent.
În mişcarea politică a românilor bucovineni s-a încadrat în 1906, când s-a aflat printre fondatorii Partidului Apărărist. A aderat apoi la Partidul Creştin-Social Român, înființat la 19 octombrie 1908, făcând parte din dirigenţa acestuia. La 31 ianuarie 1909, acest partid şi-a schimbat denumirea în Partidul Naţional Român. La adunarea Naţională a PNR din 21 noiembrie 1910, Dori Popovici a fost ales secretar al Comitetului Naţional al Partidului Naţional Român.
A fost unul dintre principalii organizatori ai Marii Adunări Naţionale din 12 martie 1912, participanţii care s-au manifestat energic în favoarea menţinerii caracterului românesc al Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Ulterior, avea să facă parte din Partidul Democrat al Unirii, întemeiat la 15 septembrie 1919, să conducă Liga Ţăranilor Români din Bucovina, să adere la Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu, iar din decembrie 1927 să fie membru al Partidului Naţional Ţărănesc.
Evenimentele din toamna anului 1918 l-au găsit în Cernăuţi. Era abia întors de pe front şi purta încă uniforma de locotenent al armatei austro-ungare. S-a înrolat fără ezitare în mişcarea de eliberare naţională a românilor din Bucovina, aflându-se printre organizatorii Adunării Naţionale de la Cernăuţi, desfăşurate în ziua de 27 octombrie. La acea adunare, proclamată Adunare Constituantă, a fost ales membru al Consiliului Naţional Român şi vicepreşedinte al acestuia. În cadrul Guvernului Bucovinei, constituit la 12 noiembrie 1918, a obţinut portofoliul de secretar pentru afacerile interne.
A participat la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie acelaşi an şi a votat Unirea provinciei cu Regatul României. În 1919 a fost ales deputat în Parlamentul României Mari. Nu a rămas multă vreme în rândurile Partidului Democrat al Unirii, îndepărtându-se de gruparea proliberală a lui Ion Nistor. În timpul guvernării averescane, în două rânduri, a fost secretar de stat în problemele Bucovinei (aprilie – decembrie 1921 şi 1926-1927). Anume lui Dori Popovici i-a fost încredinţată preşedinţia Comisiei Regale de Lichidare şi Unificare a Bucovinei.
A practicat, în temei, avocatura şi la Cernăuţi a locuit pe strada Iancu Flondor, nr.24. Avea 67 de ani când partea de nord a Bucovinei a fost răpită de către sovietici. S-a refugiat odată cu reprezentanţii autorităţilor civile şi militare în România. Deşi era de o vârstă înaintată, cerberii regimului comunist nu l-au lăsat să-şi petreacă în tihnă bătrâneţile. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 a fost arestat şi, fără judecată, a fost aruncat în închisoarea din Sighet. Acolo s-a stins din viaţă numai la o lună şi ceva după arestare omul care a militat în tinereţe pentru Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă.
DUMITRU COVALCIUC
Comentarii