Dezbatere la Parlamentul European pe tema drepturilor comunităţilor româneşti din regiunile istorice, organizată de eurodeputatul Mircea Diaconu:

Şi în Timoc, Cernăuţi, Odesa sau Basarabia trăiesc români (…) ale căror drepturi trebuie respectate

Problema drepturilor comunităţilor româneşti din regiunile istorice va fi adusă în dezbatere de Mircea Diaconu, la Parlamentul European.

Astfel, miercuri, 5 septembrie, la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, va avea loc conferinţa intitulată „România şi regiunile istorice în Anul Centenar: cultură, identitate, valori europene”, organizată cu sprijinul eurodeputatului Mircea Diaconu, la iniţiativa Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”. La eveniment vor participa reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din regiunile istorice, dar şi din cadrul Uniunii Europene, precum şi ai mediului academic, politic şi administrativ din România şi Republica Moldova, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei News Bucovina.

Conferinţa se va desfăşura sub forma unei audieri publice menită să identifice principalele probleme ale comunităţilor româneşti din regiunile istorice. Un alt punct al dezbaterilor îl va reprezenta direcţia comună a mişcării unioniste şi a integrării europene a Republicii Moldova.

„În pofida unor întâmplări ale ultimilor ani sau, mai bine zis, ale ultimului secol, rămân totuşi infinit mai multe lucrurile care ne unesc, prin comparaţie cu diferenţele care ne despart. Iar în unitatea lumii româneşti, care transcende graniţele actuale ale României, stă cheia ieşirii noastre din labirint. În baza acestui crez personal, am răspuns propunerii făcute de Acţiunea 2012 de a reface, în spirit, pentru câteva clipe, România Mare la Bruxelles” a mărturisit Mircea Diaconu.

În opinia europarlamentarului, comunităţile româneşti din regiunile istorice sunt adeseori uitate atunci când se vorbeşte despre românii din afară graniţelor ţării.

„Şi în Timoc, Cernăuţi, Odesa sau Basarabia trăiesc români care sunt în acelaşi timp europeni, prin cultură, şi ale căror drepturi trebuie respectate. Este poate nevoie de o abordare mai implicată la nivel naţional, dar e foarte important ca şi Uniunea Europeană să protejeze dreptul la propria cultură al tuturor minorităţilor şi implicit al comunităţilor româneşti din diferite state membre sau partenere ale Uniunii Europene. Cultura noastră e identitatea noastră” a adăugat Mircea Diaconu. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI