Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, ieri, la decorarea unor profesori români din diaspora, cu ocazia Zilei Limbii Române, că aceasta „a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri şi a rămas liantul cultural şi spiritual care ne leagă de România”.
„În anul în care celebrăm Centenarul, Ziua Limbii Române, pe care o sărbătorim în mod oficial la 31 august, are o încărcătură emoţională deosebită. Limba română a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri şi a rămas liantul cultural şi spiritual care ne leagă de România, indiferent unde ne aflăm, în ţară sau în afara graniţelor. Emil Cioran spunea, de altfel, că noi «nu trăim într-o ţară, ci într-o limbă», considerând, pe bună dreptate, că limba este adevărata patrie a fiecărui om” a transmis preşedintele Klaus Iohannis de Ziua Limbii Române.
Şeful Statului le-a transmis un mesaj şi profesorilor români care predau în afara graniţelor, pe unii dintre ei decorându-i miercuri la Palatul Cotroceni.
„Astăzi, am dorit să evidenţiez încă o dată meritele acelor persoane şi instituţii care au făcut eforturi însemnate pentru a menţine vie limba română peste hotare. Distinşi profesori de limba română din străinătate şi distinşi reprezentanţi ai instituţiilor care susţin învăţarea limbii noastre în afara ţării, vă mulţumesc pentru contribuţia dumneavoastră! Sunteţi cei care insuflaţi tinerelor generaţii dragostea de ţară, păstrând, prin intermediul limbii, legătura esenţială cu România. Totodată, datorită dumneavoastră, cetăţenii străini au acces la limba şi la cultura noastră. Predarea şi învăţarea limbii române, ca limbă maternă sau străină, sunt instrumentele principale de transmitere a identităţii şi valorilor româneşti” a mai spus preşedintele României.
Klaus Iohannis a mai spus că „şcoala performantă, cu dascăli dedicaţi, formează oameni demni şi corecţi”.
La finalul discursului, preşedintele României a transmis ”un călduros «La mulţi ani!» tuturor celor care simt şi vorbesc româneşte, indiferent dacă se află în ţară sau în afara graniţelor ei!”.



























Comentarii