Astăzi, o zi calmă, scăldată în lumina unei după-amieze liniştite de toamnă. Aflat pe terasa unei pensiuni, aşezământ situat pe un pinten însorit de deal, în vecinătatea Mănăstirii Voroneţ, o sublimă bijuterie arhitecturală în ţinuturile de basm ale Bucovinei, contemplu apoteoza tonurilor arămii aşternute pe creştetul ondulat al codrilor. Decorul naturii se răsfrânge undeva în perenitatea vremurilor. Un brâu vertical de brazi cu tulpini golaşe, asemeni coloanelor dorice ale templului Poseidon de la Cap de Sunion, poartă pe creştet o cunună de verde adumbrit. Ici colo, câte un arbust pitic, adevărat bulgăre de aramă înviorează desişurile brazilor. Jos în vale, câţiva mesteceni albi îşi etalează podoaba de nuanţe de un galben intens auriu. Sus, pe culmile Codrilor Slătioarei, se întinde un adevărat tezaur, arborii ce definesc Bucovina drept “Ţara Fagilor”. Foşnetul cald al frunzelor îngălbenite vibrează în suflet nostalgiile acordurilor viorii lui Ciprian Porumbescu de la Stupca, aşezământ aflat în vecinătate. Inegalabil balsam de toamnă. Întregul peisaj este o paletă de culori inexprimabilă în cuvinte, inaccesibilă penelului, accesibilă doar privirilor şi sufletului.
Deasupra acestor întinderi o pereche de şoimi mari, adevăraţi condori ai Bucovinei, se rotesc unduindu-şi alene aripile. De undeva din stânga mea, dinspre Gura Humorului, un norişor se apropie urmărind trecătoarea. Îmi pun la ochi binoclul. Miracol! Un stol de cca 25-30 porumbei se apropie de zona în care mă aflu. În această după-amiază senină, fluturările lor în azurul cupolei limpezi de cleştar par a fi nişte cristale. Îi privesc emoţionat, nereuşind să cuprind cu gândul meu ce se petrece. Stolişorul de porumbei – între ei remarc multe păsări tinere – se îndreaptă către cei doi şoimi, adevăraţi gardieni ce-şi efectuează rondul. Zborul stolului devine agitat, înconjurându-l pe unul dintre şoimi. Plictisiţi, dar totuşi vădit deranjaţi de zburdălnicia intruşilor, şoimii plonjează din înalt, pierzându-se în laguna portocalie a desişului de fagi. În mod cert am fost martorul unei lecţii de instruire, un adevărat seminar cu tema “Duşmanii noştri”. De asta data zborul învăţăceilor este mult mai domolit, ei se înalţă peste culmile Codrilor Slătioarei şi se pierd undeva către ţinuturile Humorului. La poalele aşezământului, unde mă aflu, apele limpezi ale unui pârâiaş susură duios spre câmpie. Pe malurile sale o briză ce adie răscoleşte foşnetul frunzelor părăsite de clorofilă.
Doamne, celestă zi de toamnă, ce mult regret că în clepsidra timpului meu au rămas numai câteva fire de nisip. Iubesc tot ce dispare, chiar şi parfumul frunzelor vestejite. Lacrimi de jar îmi clocotesc pe obraz…, mi-e foame de melancolia toamnei…, mi-e sete de zborul porumbeilor!
În cartea “Gânduri de Lumină” , pr. Dan. D. Gârjoabă, redactor-şef la revista parohială “Anghelos” din Banat, scrie: “Îndrăzneşte să trăieşti frumos şi cumpătat. Să-ţi cauţi şi să-ţi urmezi drumul până la capăt. Pocăinţa este «anticamera cerurilor», singura Cale prin care putem intra… Acolo unde nimic întinat nu va intra!”
Dr. MIRCEA BILIUS, medic primar veterinar diplomat în psihopedagogie specială
Comentarii