Romsilva anunţă că aproape 80% din pădurile pe care le administrează sunt certificate la standarde internaţionale

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a anunţat, recent, că aproape 80% din pădurile administrate de Romsilva sunt certificate la standarde internaţionale.

Astfel, Romsilva a obţinut recent certificarea managementului forestier în sistem internaţional pentru alte 127.493 ha de pădure aflate în proprietatea publică a statului, pe raza a 11 ocoale silvice din cadrul direcţiilor silvice Alba, Bihor, Botoşani, Dâmboviţa, Iaşi şi Mehedinţi.

Aflăm că procesul de obţinere a certificării managementului forestier în sistem internaţional a fost complex, presupunând mai multe misiuni de audit ale specialiştilor unui organism de certificare forestieră din Marea Britanie. Aceştia au verificat, în teren, respectarea criteriilor şi standardelor managementului durabil al pădurilor de stat administrate de Romsilva, anunţă regia.

În urmă cu 3 luni, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a obţinut recertificarea managementului forestier în sistem internaţional pentru alte 2,34 milioane ha, valabilă 5 ani.

În acest moment, în urma obţinerii acestui ultim certificat, 2,471.053 ha, adică 78,6% din pădurile de stat administrate de Romsilva, sunt certificate la standarde internaţionale.

„Certificarea managementului forestier la standarde internaţionale reprezintă garanţia că pădurile administrate sunt gestionate durabil, conform celor mai stricte standarde şi norme din silvicultură. De asemenea, certificarea oferă siguranţa că lemnul are o provenienţă certă şi legală” se precizează în comunicatul regiei.

Primele demersuri pentru certificarea managementului forestier la standarde internaţionale au fost iniţiate de Romsilva în urmă cu 18 ani, suprafaţa pădurilor certificate crescând, în timp, de la un milion ha în anul 2004, la 2,47 milioane ha în prezent, se arată în comunicat.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane ha de păduri proprietatea publică a statului şi 22 de parcuri naţionale şi naturale cu o suprafaţă de aproximativ 850 de mii ha. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI