Se apropie o nouă ediţie, cea de-a XII-a, a Festivalului de Artă Medievală Ştefan cel Mare, organizat Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei şi Primăria Municipiului Suceava. În perioada 16-19 august a.c., organizatorii vă invită la Cetatea de Scaun a Sucevei şi la Muzeul Satului Bucovinean, spre a ne bucura de „patru zile de poveste, în spirit medieval”.
Potrivit Muzeului Bucovinei, ne vor întâmpina „400 de cavaleri, domniţe, păpuşari din ţară şi din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Slovacia, cu dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animaţii medievale (painting facial), baloane de săpun uriaşe”. (L.D.C.)























Comentarii