Încasările din contribuţii ale Casei de Pensii sunt cu 25% mai mici faţă de totalul datorat de asiguraţi

> La începutul lui august, în plată se aflau efectiv 163.114 pensii, numărul pensionarilor nefiind egal cu cel al plăţilor făcute, întrucât există şi persoane beneficiare a două categorii de drepturi

 În primul semestru al anului, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava a adunat din contribuţiile de asigurării sociale mai puţin decât şi-a planificat. Cel puţin aşa se poate concluziona din informarea privind activitatea CJP în intervalul 1 ianuarie-30 iunie, care evidenţiază că, din totalul de 5,69 de milioane de lei, bani datoraţi de contribuabili, efectiv s-au încasat doar circa 4,23 de milioane de lei. Drept urmare, în judeţ, în prima jumătate a anului, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat, strânse din contribuţiile de asigurări sociale, au fost realizate doar în proporţie de 74,35%. La finele lunii iulie a.c., numărul total al beneficiarilor aflaţi în evidenţele Casei Judeţene de Pensii Suceava era de 150.383. Conform unei statistici a instituţiei, din totalul celor în plată, 136.657 sunt pensionarii din sectorul de stat, iar 15.130 provin din sectorul agricol. Însă, la momentul la care ne referim, în plată se aflau efectiv 163.114 pensii. Conform CJP, numărul pensionarilor nu este egal cu cel al plăţilor făcute, întrucât există şi persoane beneficiare a două categorii de drepturi.

„Numărul total al beneficiarilor aflaţi în evidenţele Casei Judeţene de Pensii Suceava nu trebuie să fie egal cu numărul total rezultat din însumarea categoriilor de pensii şi beneficiari ai legilor speciale, deoarece există cazuri în care o persoană poate beneficia atât de pensie din sectorul de stat, cât şi de indemnizaţie, prevăzută de legi speciale, având, aşadar, două dosare diferite” se arată în informarea CJP Suceava.

www.romanidecentenar.ro

În ceea ce priveşte situaţia cererilor de înscriere şi recalculare a pensiilor şi indemnizaţiilor prevăzute de legi speciale, în primul semestru din an, la CJP Suceava au fost înregistrate 5.398 de dosare, ele fiind soluţionate în proporţie de 99,59%. Cazurile care nu au primit o soluţie sunt cele în care s-a solicitat completarea dosarelor cu diferite documente necesare rezolvării cererii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: