Ministrul Mediului, despre situaţia depozitului ecologic Pojorâta:

I-am rugat să încerce toate soluţiile

Pierderea acestui proiect înseamnă foarte mulţi bani pentru judeţul dumneavoastră

Ministrul Mediului, Leocadia Graţiela Gavrilescu, a recomandat, ieri, autorităţilor sucevene, să ia drumul Bucureştiului pentru a găsi soluţii pentru finalizarea proiectului depozitului ecologic de deşeuri de la Pojorâta, arătând că pierderea proiectului înseamnă o mare pierdere financiară pentru judeţul Suceava.

„La Pojorâta suntem în situaţia în care cred că, dacă soluţia era alta decât cea care a fost luată la momentul respectiv, problemele erau rezolvate. Nu este atributul Ministerului Mediului, este atributul autorităţilor locale şi al Consiliului Judeţean şi l-am rugat pe domnul vicepreşedinte chiar să se deplaseze la Bucureşti dacă este nevoie, şi chiar este nevoie, chiar să ceară o părere şi o opinie, dacă este nevoie şi la Ministerul Justiţiei, oriunde este nevoie, numai problema Pojorâta să fie rezolvată” a spus ministrul.

Ea a arătat că doreşte ca la această investiţie să existe proces-verbal de recepţie finală.

„Pe mine mă interesează ca Pojorâta să aibă proces-verbal de recepţie finală, astfel încât proiectul acesta să nu fie dezangajat, să vedem că sumele le dăm înapoi la Comisia Europeană” a spus Gavrilescu.

Ea a subliniat că aceasta nu este problema Ministerului Mediului.

www.romanidecentenar.ro

„Noi tragem semnale de alarmă. I-am rugat să încerce să se deplaseze şi să vadă toate soluţiile care ar putea să existe, pentru că pierderea unui astfel de proiect înseamnă foarte mulţi bani pentru judeţul dumneavoastră. Eu nu pot să răspund pentru ceea ce nu au fost capabili să facă alţii. Din păcate, când nu ştim, luăm drumul Bucureştiului, că poate mai ştiu unii să ne înveţe. Zic şi eu. Şi care au mai multe informaţii care vin de la Bruxelles spre noi” a spus ministrul.

 „Acum, în al 12-lea ceas, să meargă dumnealor şi să vadă, pentru că altfel nu or să iasă din această situaţie. Eu le-am dat o soluţie” a spus ministrul.

Ea a subliniat că se adresează persoanelor care au început proiectul, adăugând că oricum acesta a fost început cu mare întârziere.

Gavrilescu şi-a exprimat speranţa că cel puţin depozitul ecologic de la Moara va fi deschis. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: