> „Crucea Nordului” pentru pr. Mircea Nuţu
Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Români” din Gura Humorului a găzduit, în zilele de 27 şi 28 iulie 2018, o întâlnire duhovnicească prilejuită de Tabăra de vară a tinerelor familii din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, informează Doxologia.ro. În seara zilei de 27 iulie, ÎPS Mitropolit Serafim şi PS Părinte Macarie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat slujba Vecerniei, iar sâmbătă, 28 iulie, s-a săvârşit Sfânta Liturghie. Sâmbătă, ÎPS Serafim, în semn de preţuire, a oferit părintelui paroh Mircea Nuţu distincţia „Crucea Nordului” din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. La rândul său, părintele paroh a oferit ierarhilor câte o icoană pe care este reprezentat chipul Maicii Domnului şi câteva albume ce au ca subiect obiectivele turistice din Bucovina. A urmat slujba Parastasului pentru cei adormiţi, precum şi Trisaghionul pentru pr. Vasile Nuţu, al cărui mormânt se află lângă catedrala din Gura Humorului. Oaspeţii au participat apoi la o agapă frăţească în casa socială a parohiei. (D.L.)























Comentarii