Un impact violent între un camion şi o autoutilitară s-a produs ieri, în jurul orei 5.20, pe bulevardul Bucovina de pe raza oraşului Gura Humorului. Din cercetările efectuate de poliţişti reiese că incidentul rutier s-a petrecut din cauza unei şoferiţe în vârstă de 51 de ani, din comuna Ostra. Femeia, aflată la volanul autoutilitarei, a acroşat cu roata refugiul pietonal amplasat pe axul drumului ce delimitează cele două sensuri de mers, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns cu vehiculul pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu un camion care se deplasa corespunzător. În urma impactului violent a rezultat rănirea a trei persoane, dintre care una a rămas încarcerată. Două dintre ele, şoferiţa şi un bărbat în vârstă de 44 de ani, pasager pe scaunul din dreapta conducătoarei auto, au ajuns la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului. Şoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătoarea auto vinovată de producerea evenimentului nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza stării în care se afla, dar la unitatea medicală i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La faţa locului au intervenit modulul SMURD al Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
Gura Humorului
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii