Sunt mult mai puţin numeroase decât celelalte situaţiile în care viaţa potriveşte astfel lucrurile încât să ne fie şi nouă, muritorilor de rând, bine plăcute. Nu ştim dacă aceasta este o formă de răsplată a Celui de Sus pentru bunele pe care le facem, dar, iată, se întâmplă ca ziua de naştere a semnatarului acestor rânduri aproape să coincidă, ca dată, cu un număr rotund – 7800 – al ziarului pe care îl scoatem aproape zilnic în Ţinutul Sucevei.
Am debutat la „Zori noi”, devenit „Crai nou” la Revoluţie, la terminarea liceului, în 1969. George Sidorovici , „Bădia”, îmi publica în pagina literară schiţa „Două trupuri albe”. Am colaborat în continuare în anii ’80 la ziarul judeţului, încă din 1976 punându-se problema de a fi încadrat aici. Numai că un tovarăş mare în funcţie, cu care avusesem un diferend în studenţie, şi-a jurat în barbă să blocheze încadrarea mea. Abia după ce a fost „rotit” în alt judeţ, am fost încadrat, la 10 ianuarie 1980. Tot într-o zi de 10 – aprilie 1998, eram ales şef al unui ziar care, în pofida apartenenţei sale iniţiale la propaganda comunistă, a găsit, a creat, a dezvoltat debuşee prin care problemele omului nu au fost niciodată deformate de viziunea „în roşu”, ci redate întocmai cum omul de rând le simţea, le vedea. Poate cea mai curată prestaţie jurnalistică s-a făcut pe relaţia directă cititor-ziar. Şi stă mărturie ceaslovul pe care-l realizasem în tipografie, în care înscriam toate scrisorile primite în redacţie de la cititori – cele ce-mi erau repartizate, bineînţeles – şi au fost sute şi sute, multe dintre articolele purtându-mi semnătura luându-şi subiectele, în mare parte „negative”, sugerate de cititorii păţiţi ai ziarului. Presa nu se bucură nici pe departe astăzi de încrederea de care se bucura atunci când, adeseori, devenea singura cale prin care cetăţeanul căpăta dreptatea… Sau măcar i-o trântea în obraz slujitorului partidului.
Privind aşadar lucrurile şi de la cota 7800, şi de la anii tocmai înmulţiţi cu încă unul, un adevăr se conturează clar: presa nu şi-a pierdut puterea. Mai degrabă noi, unii dintre cei care o slujim, am scăpat hăţurile din mână. Sau, mai degrabă, unii nu au ştiut niciodată cum se strunesc nărăvaşii ei bidivii…
Comentarii