Amenzi de peste 10.000 lei date de poliţiştii câmpulungeni

La finele săptămânii trecute, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor comerciale ilicite, a faptelor cu violenţă, a tulburării ordinii şi liniştii publice în zona discotecilor, dar şi pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool. Potrivit datelor oficiale pe care le deţinem, în cadrul acesteia au fost legitimate 38 de persoane şi au fost controlate 58 de autoturisme. În plus, 33 de conducători auto dintre cei traşi de oamenii legii pe dreapta au fost testaţi şi cu aparatul etilotest. În urma activităţilor derulate, s-au aplicat nu mai puţin de 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 10.000 lei. Totodată, mai spun poliţiştii, au fost retrase trei certificate de înmatriculare şi au fost reţinute tot atâtea permise de conducere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI