Şi cu demnitatea cum rămâne?

„Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept” de la Veneţia şi-a publicat raportul preliminar asupra noilor legi ale Justiţiei din România şi pe 30 de pagini desfiinţează pur şi simplu demersul „reformator” al ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, precum şi activitatea Comisiei parlamentare pentru justiţie a Parlamentului României condusă de Florin Iordache. Dar n-am auzit pe forţoşii legislatori să-şi recunoască eşecul, incompetenţa, să-şi asume responsabilitatea şi să-şi dea demisia. Nu e vorba de demisia de onoare, floare rară între politicienii noştri, ci de rea intenţie şi incompetenţă, fiindcă modificările propuse de „grozavii” specialişti în ştiinţe juridice, Tudorel Toader şi troica Iordache-Nicolicea-Nicolae, în loc să ajute, să reformeze, pun piedici Justiţiei, o politizează trecând-o în subordinea ministrului şi a partidului de guvernământ, iar de independenţă a magistraţilor şi stat de drept urmează să vorbim doar în şoaptă, ca pe vremea tovarăşilor.

Deşi în spaţiul public se cunoaşte adevărul, chiar dacă acum o dă la întors: proiectul de reformare a legilor Justiţiei a fost pregătit de Tudorel Toader şi ministerul său(?), iar apoi a ajuns la comisia parlamentară a lui Florin Iordache, care împreună cu majoritatea parlamentară şi l-a însuşit, aşa că responsabilitatea le revine integral, inclusiv ministrului care avea obligaţia să lucreze alături de respectiva comisie la legile Justiţiei. N-a făcut-o, după cum el însuşi declară, şi a ieşit o improvizaţie criticată din toate părţile.

Unde şi ce s-a greşit? Ce trebuie îndreptat? S-a greşit în încercarea de a subordona justiţia puterii politice. S-a greşit încercând să se facă din Tudorel Toader mai-mult-ca-ministrul Justiţiei care să-i dicteze preşedintelui, cel ce reprezintă simbolic suveranitatea patriei. S-a greşit lipsindu-i pe magistraţi de independenţă. S-a greşit obstrucţionându-se lupta anticorupţie. Exact ce strigă strada, exact ce contestă Klaus Iohannis la noile legi ale Justiţiei, exact ce ne reproşează organismele europene: pumnul în gura Opoziţiei, lipsa colaborării cu celelalte forţe politice, cu ceilalţi actori din sistem. Fără manipulare, fără ordine de la partid. Toate trebuie îndreptate, în caz contrar, apartenenţa noastră la UE şi la Consiliul Europei e pusă sub semnul întrebării. Iar dacă aceste demersuri nu sunt stopate, urmează ca România să schimbe statutul euroatlantic cu o ipotetică axă Istanbul – Bucureşti – Moscova.

A se remarca din capul locului că demnitatea politicienilor noştri nu se află la loc de cinste în panoplia virtuţilor(?) politice româneşti. De la venirea la putere a PSD, ba chiar ceva de mai multişor, o mulţime de politicieni îşi calcă în picioare demnitatea păstrând funcţiile chiar şi după condamnări penale ruşinoase. Tocmai de aceea fac atâta scandal apropo de cuvântul „penal” şi prezumţia de nevinovăţie, ca să aibă în spatele cui se ascunde.

Prin această nedemnă atitudine, actuala majoritate de guvernământ consfinţeşte revenirea la cutumele de dinainte de 1989 şi la politica propriului interes, accentuând îndepărtarea de idealurile populare şi izolarea de propriul popor. Popor care, în îndelunga sa existenţă, a învăţat că România nu are altă cale decât să se afle mereu alături de Occidentul civilizat şi democratic, ceea ce înseamnă că apartenenţa la Uniunea Europeană şi la Consiliul Europei sunt condiţii sine qua non. În fond acesta a fost principalul mesaj al sângeroasei revoluţii din decembrie 1989, de care nu are voie nimeni să-şi bată joc.

Ce poate fi mai lipsit de demnitate pentru un guvern ca încropirea altei ordonanţe de urgenţă „noaptea ca hoţii”? Ordonanţă care să-i facă scăpaţi pe liderii cu dosare şi condamnări penale, pe cei ce au spoliat bugetele publice pentru a-şi aduna averi imense şi ilicite? Nu i-au speriat nici protestele paşnice a sute de mii de cetăţeni, aşa cum nu-i sperie acum posibilitatea ca, din pricina modificărilor legilor justiţiei în interesul personal al câtorva corupţi bine înfipţi în funcţii importante, România să fie din nou aruncată la marginea Europei civilizate. Ceea ce nu li se va ierta niciodată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: