Ocupaţii specifice rromilor de-a lungul istoriei: tâlhar/haiduc, călău

Originile cuvântului călău vin din termenul romani kalo – adică negru, ţiganii fiind preferaţi în această meserie. Cronicile vremii amintesc faptul că un asemenea om era dispreţuit de către societate, pe durata funcţiei fiindu-i interzisă intrarea în biserică. În plus, nu era primit în nicio casă din oraş. Cu toate acestea, meseria de călău exista şi era practicată. La Iaşi, locul de execuţie era situat în spatele Curţii Domneşti, pe podul ce lega grajdurile domneşti de restul oraşului. Tradiţia orală a păstrat toponimul acestui loc: Podul Roş. După sistematizarea cursului râului Bahlui de către Nicolae Mavrocordat, locul execuţiei a fost mutat la extremitatea estică a oraşului. Astfel Iaşul s-a mai îmbogăţit cu încă un nume sângeros: Manta Roşie.

Născut în jurul anului 1824, într-o familie de robi/ ţigani mânăstireşti, pe moşia Mănăstirii Cetăţuia, a cunoscut de mic greutăţile vieţii de rob. Mărturiile şi izvoarele istorice sunt destul de sărace. Există doar câteva rânduri la ziariştii vremii şi la istoricul N.A. Bogdan. Acesta din urmă consemnează că, la vârsta de 17 ani, pe când familia sa a fost vândută, tânărul Gavriil a fugit de pe moşie şi s-a alăturat unei bande de tâlhari din pădurile din jurul capitalei Moldovei. Căpitanul haiducilor, Ioan Chetrariu, tâlhar celebru în epocă, despre care se spune că acumulase averi uriaşe, i-a devenit tată şi protector. După ani de fărădelegi, haiducii lui Chetrariu au fost prinşi de arnăuţii fanarioţilor şi înfăţişaţi domniei. Se povesteşte că, atunci când l-a văzut, domnitorul Mihail Şuţu a fost impresionat de statura lui Gavriil Buzatu. Prin Regulamentele Organice, autorităţile luaseră măsuri împotriva tâlhăriilor şi a furtului de vite: călătoria dintr-un sat în altul se făcea cu bilet de la vornicul satului, pentru oraşe se cereau paşapoarte şi se organiza paza poştelor. „În luptele cu căpitanul Belibou, conducătorul poterii din ţinutul Neamţului, în 1836 au fost prinşi trei dintre oamenii lui Chietrariu şi duşi la Iaşi pentru spânzurătoare. Printre cei prinşi s-a aflat şi Gavril Buzatu, colosul ţigan. Membrii acestei cete au fost condamnaţi la moarte, însă cum în ţară se căuta un călău, i s-a promis celui care va accepta să primească diploma de călău că va scăpa cu viaţă. Gavril Buzatu a acceptat rapid propunerea promisă, scăpând de cumplita condamnare. Acesta l-a spânzurat pe fostul său căpitan, Ion Chetrariu. „În ziua de 18 Aprilie 1839, Buzatu, în uniforma nouă, aştepta lângă spânzurătoarea ridicată să spânzure cu mâna lui pe fostul său căpitan şi tovarăş. Gavril Buzatu a omorât doar trei oameni, însă chiar şi aşa a fost considerat unul dintre cei mai cruzi călăi pe care i-a avut Moldova. El ucidea fără milă pe oricine era condamnat la moarte. „Buzatu era crud şi neîndurat. Schingiuia şi ucidea din plăcere. Gavril Buzatu se născuse rob. Vorba bună pentru el fusese harapnicul vătafului, loviturile de picior primite din belşug. Curagios nu era de loc. Cât a tâlhărit, era mereu cu frica în sân, tresărind la fiecare pas, de teama poterei. Pe lângă că era tuciuriu din născare, natura îl dăruise şi cu o sluţenie fără seamăn. În general Buzatu avea un aspect sălbatic şi fioros. Nu-ţi făcea plăcere să-l întâlneşti chiar ziua şi cu atât mai puţin noaptea”, aşa era descris Gavril Buzatu, în presa vremii. Spre sfârşitul domniei lui Mihail Sturza, pedeapsa cu moartea a fost desfiinţată, astfel că Gavril Buzatu a fost pensionat şi lăsat să îşi petreacă ultimii ani din viaţă la Mănăstirea Secu. Există puţine mărturii care să ne confirme dacă Gavriil Ciobanu a fost sau nu în obştea monahilor de la Secu. Catagrafia acestei lavre a ars într-unul dintre numeroasele incendii ce au mistuit mănăstirea. Însă, scriitorul Alexandru Vlahuţă, cel care a trăit în jurul mănăstirilor nemţene, descrie în scrisorile sale povestirile bătrânilor de la Secu despre „monahul Gavriil, cel ce nu vorbea niciodată, ascunzând taine numai de Dumnezeu ştiute”. În opera care l-a consacrat – „În munţii Neamţului” – Alexandru Vlahuţă pomeneşte din nou de părintele Gavriil de la Secu: „Un călugăr bătrân ne poartă prin sălile mari, tăcute ale arhondaricului, prin tainiţele întunecoase şi turnurile de apărare cu ferestrui înguste, ne-arată vechile odoare bisericeşti, potiruri şi cruci de argint, ne spune prin câte valuri cumplite a trecut locaşul, de câte ori a fost bântuit de turci, de tătari, de leşi… în una din chiliile acestei monastiri a murit, acum vro zece ani, cel din urma călău, Gavriil Buzatu care, pentru ispăşirea păcatelor lui a venit pe jos de la Iaşi şi s-a făcut călugăr”. (LUCIAN DIMITRIU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!