Şofer căutat de poliţişti după ce a provocat un accident şi a fugit de la locul faptei

Joi, înainte de ora 7, un sucevean a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, fiind victima unui accident rutier în timp ce traversa strada. În vârstă de 61 de ani, el se deplasa cu bicicleta pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava şi, ajuns la intersecţia semaforizată cu strada Mitropoliei, s-a angajat în traversarea părţii carosabile pe marcajul pietonal, la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor, moment în care a fost acroşat de un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, al cărui conducător auto a fugit de la faţa locului.

Aşadar, în urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la spital. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”. Cercetările sunt continuate de oamenii legii pentru identificarea conducătorului auto implicat în eveniment.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI