Serată culturală românească

O expoziţie intitulată „Suceava veche în fotografii şi acuarele”, conţinând lucrări semnate de pictoriţa Sybilla Nicolaysen-Iftime şi fotografii din oraşul de odinioară din colecţia lui Dumitru Balint, un concert de muzică clasică şi un recital de poezie românească (susţinut de Alessandra Iftime, Maja Hriţcu, Ana Creangă şi Nicolae Constantinescu) au fost reunite vineri, de la ora 18.30, într-o manifestare intitulată „Serată culturală românească”, moderată de prof. Radu Iftime. Manifestarea, cu intrare liberă, s-a desfăşurat în sala „Ion Grigore” din cadrul aşezământului social şi cultural al Parohiei „Sf. Înviere” din municipiul Suceava, organizată fiind de Asociaţia Culturală „Scherzo dell’Arte” din Suceava. Serata a fost inclusă în cadrul evenimentelor pregătite cu prilejul Anului Centenar în Bucovina. (L.D.C.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI