Consiliul Judeţean Suceava împreună cu Primăria Oraşului Siret organizează sâmbătă, începând cu ora 11, manifestări care au loc în cadrul proiectului Caravana „Zestrea Bucovinei”, parte a programului dedicat Centenarului Marii Uniri. Aceasta e a treia etapă a proiectului, după Vatra Dornei şi Rădăuţi.
În cadrul acţiunii vor fi dezvelite plăci amplasate pe clădiri de însemnătate istorică din Siret, respectiv Şcoala Gimnazială „Petru Muşat” Siret, Policlinica Siret – fost sediu al Primăriei Siret, Casa Sbierenilor Siret – fost sediu al Jandarmeriei.
Începând cu ora 12, în Sala Voievozilor a Primăriei Siret, după o prezentare a proiectului Caravana „Zestrea Bucovinei”, vor avea loc dezbateri cu tema „Siretul – la frontiera Marii Uniri. Personalităţi marcante”. În acest cadru vor fi acordate distincţii „Meritul Bucovinei” unor personalităţi din zonă. (N.B.)























Comentarii