Micii tenismeni suceveni, în fruntea tenisului naţional

Prin locurile ocupate pe podium, micii tenismeni suceveni se menţin în fruntea tenisului naţional. Pe 30 iunie, David Arcip şi Matei Ursache au câştigat un nou concurs naţional din circuitul Tenis 10, finalele şi de cele mai multe ori semifinalele marilor competiţii de tenis dedicate copiilor disputându-se între jucătorii suceveni.

În perioada 25–30 iunie, a avut loc, la Poiana Braşov, o tabără de tenis de câmp pentru copiii cu rezultate foarte bune în Circuitul Tenis 10, organizată de Federaţia Română de Tenis (FRT), sub îndrumarea lui Ferry Lechner, coordonator Tenis 10 şi Tenis Teens în cadrul FRT.

Au participat copii din toată ţară, judeţul Suceava fiind reprezentat de patru copii din Rădăuţi, unul din Câmpulung Moldovenesc şi doi copii din Fălticeni. După o săptămână de antrenamente, sâmbătă, 30 iunie, a avut loc turneul final, organizat în „balon”, datorită vremii nefavorabile. La Nivelurile Roşu şi Portocaliu, sucevenii s-au impus încă din grupe, în finala competiţiei ocupând podiumul de premiere.

„Îmi pare rău că nu am putut participa în tabără cu mai mulţi copii, pentru că rezultatele ar fi fost şi mai bune pentru Clubul «Nada Florilor» din Fălticeni. Ne bucurăm că David Arcip şi Matei Ursache au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi au primit laude de la Alina Tecşor, antrenor federal şi antrenoare a Simonei Halep, Monicăi Niculescu, Soranei Cîrstea, dar şi din partea lui Doru Timaru, antrenor la Tenis Club TDC Constanţa. Le mulţumesc pentru aprecierile aduse tenisului fălticenean şi aşteptăm cu nerăbdare vizita promisă de doamna Alina Tecşor la Fălticeni.

www.romanidecentenar.ro

Surpriza acestui turneu au fost copilaşii din Rădăuţi, trei dintre ei reuşind să urce pe podiumul de premiere. Mulţumesc părinţilor pentru efortul depus, copiilor care s-au mobilizat şi au luptat exemplar pentru fiecare minge, Primăriei Fălticeni pentru condiţiile bune de antrenament şi organizatorului acestei tabere, domnului Ferry Lechner, pentru susţinerea tenisului în rândul copiilor şi organizarea turneelor naţionale, în cadrul cărora copiii îşi demonstrează valoarea”, ne-a declarat instructorul Marcel Dascălu, coordonatorul secţiei de tenis de câmp pentru copii la ACS „Nada Florilor” Fălticeni.

La Nivelul Roşu, locul I a fost ocupat de Matei Ursache, din Fălticeni, locul al II-lea a revenit lui Aris Anton, din Rădăuţi, iar pe locul al III-lea s-a situat Sfirnaciuc Teodora, tot din Rădăuţi, locul al IV-lea revenindu-i constănţeanului Andrei Timaru. La Nivelul Portocaliu, locul I a revenit lui David Arcip, din Fălticeni, pe locul al II-lea s-a situat Karlo Piticaru, din Câmpulung Moldovenesc, pe locul al III-lea s-a situat Robert Prelipceanu din Rădăuţi iar pe locul al IV-lea, bucureşteanul David Cercel.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: