Seniorii Bucovineni pelerini în Ţara Sfântă (3)*

Împreună cu cei ce mergeau prima dată în Ţara Sfântă din Asociaţia Seniorilor Bucovineni Suceava, din rândul invitaţilor lor de la Ghindăoani-Neamţ, în frunte cu primarul, Gheorghe Manea, şi din grupul de credincioşi de la Mănăstirea Humorului, am descoperit un adevăr ştiut, deoarece fusese puternic trăit, de companionii noştri care reveneau în locurile sale însemnate cu lumină: pelerinajul este o călătorie aparte, în care îi ai permanent în suflet pe cei dragi ai tăi, din cer şi de pe pământ.

O astfel de prezenţă a purtat chipul şi numele profesorului de matematică Vasile Tofan. Ne impresionase, şi pe mine, şi pe fiul meu, elev la Liceul „Petru Rareş” Suceava în anii 90, pe mine – invitat la şedinţele cu părinţii de dirigintă, prof. Maria Chindea – cu precizarea că nu acordă meditaţii în particular, dar că o face oricând în cadrul şcolii la solicitarea deopotrivă a celor slabi şi a celor foarte buni, iar pe Tandin cu felul deosebit de politicos cu care li se adresa adolescenţilor. Cred că l-am cunoscut, venit cu soţia, prof. Floarea Tofan, la o întâlnire a iubitorilor de poezie cu Mircea Cărtărescu şi cu „Levantul” său. Peste ani, aveam să aflu că nu era o întâmplare şi că avea în „Rădăcini de foc”, a lui Grigore Vieru, o carte de căpătâi. Întâlnindu-ne uneori când mergeam să ud florile mamei, i-am mărturisit o dată ce greu îmi este să mă împac cu stingerea ei din viaţă. Mi-a spus că mă înţelege, soţia sa nici nu mai ieşea în lume după pierderea surorii. Nu mult timp după aceea, aveau să plece şi el, şi sora mea mai mică. În schimb, de la o vreme am început să o revăd pe prof. Floarea Tofan, prinsă cu o febrilitate binefăcătoare de preocuparea alcătuirii şi editării unei cărţi închinate memoriei omului şi profesorului Vasile Tofan. Şi m-am bucurat mult când am aflat că va lua parte la pelerinajul Asociaţiei organizat de Agenţia de Turism „Iason” Suceava a dlui Mihai Stamatin.

Aproape mereu cu prof. Augustina Oana şi cu ceilalţi pelerini din Ghindăoani, prof. Floarea Tofan mi-a spus că din Ghindăoani fusese şi prof. Vasile Tofan, iar amintirea sa ne-a însoţit pe amândouă, evocându-l cu drag pe drumul lung prin deşertul Hozevei spre Mănăstirea Sf. Gheorghe care adăposteşte moaştelui Sf. Ioan Iacob Românul.

Aşa se face că Ghindăoani a devenit pentru mine nu numai locul venirii pe lume a filosofului Vasile Conta, nu numai spaţiul de care este legată prof. Viorica Scăunaşu din anii în care a predat acolo după absolvirea facultăţii, ci şi cel în care se născuse, crescuse şi se reîntorsese cât de des a putut prof. Vasile Tofan şi de care a rămas ataşată şi prof. Floarea Tofan. De aceea i-am recitit cu alţi ochi la întoarcerea la Suceava cartea închinată soţului, în care semnase şi un mănunchi de locuitori din Ghindăoani, doi dintre ei, pelerini împreună cu noi: prof. Iuliu Savin, fost director de şcoală şi primar al comunei, şi, aşa cum am spus deja, prof. Augustina Oana. Dar iată şi două fragmente din însemnările lor, ca două flori la portretul profesorului Vasile Tofan, de la a cărui urcare la Domnul se vor împlini cinci ani pe 18 iunie 2018. Prof. Augustina Oana: „Nu a fost profesor la şcoala din sat, dar, de fiecare dată când venea în localitate la părinţi, pe care i-a iubit foarte mult, trecea şi pe la noi la şcoală, interesându-se atât de rezultatele elevilor la învăţătură, disciplină, olimpiade şcolare şi alte activităţi, cât şi de încadrarea cu personal didactic (…)./ În timpul vacanţelor pe care le petrecea în localitate, făcea pregătire la matematică cu elevii de la şcoala din sat, nu pentru bani, ci din pasiune pentru obiect şi profesie. Era mare nevoie de astfel de ore de matematică pentru elevii care învăţau bine, pentru că, până în 1969, şcoala noastră nu a avut un profesor calificat la această disciplină”. Prof. Iuliu Savin: „Când venea acasă în vacanţă sau în concedii, participa la muncile câmpului alături de familie, alături de părinţii care erau nişte ţărani cunoscuţi pentru buna reputaţie – tatăl său fiind şi cântăreţ la biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Ghindăoani (…) Nu şi-a uitat rădăcinile. Ca bun creştin, a cununat, a botezat, dar a şi ajutat pe unii tineri, din punct de vedere material, să-şi finalizeze studiile liceale şi cele universitare”. Cât de răscolitor se alătură peisajul aspru al deşertului în care s-a nevoit sf. cuv. Ioan Iacob de la Neamţ cu mărturisirea despre satul din Neamţ a prof. Floarea Tofan: „Au rămas doar amintirile legate de acel loc unic, unde cu bucurie ne întâlneam mereu, unde strângeam recolta şi strugurii din via de lângă casă şi poposeam sau ne odihneam pe banca veche de lângă poartă, discutând cu oamenii ce treceau pe uliţă, în deal şi în vale, privind la cirezile de vite ce se întorceau de la păscut, admirând apusul de soare. Acum satul e mai bătrân, tinerii au plecat la lucru în străinătate. Vârstnicii se împuţinează…; locurile se încarcă de linişte şi patriarhalitate… lucrează timpul în toţi şi în toate… rămân mormintele… «Ithaca» lui Lică a fost Ghindăoanii Neamţului, satul drag de pe colinele verzi şi roditoare”. Dumnezeu să-i dea odihnă blândă omului şi profesorului Vasile Tofan care ne-a însoţit pe acel drum de neuitat din Ţara Sfântă!

O altă prezenţă, de data aceasta de pe pământ, dar cu graţie de înger, a fost cea a nepoţelei de 12 ani a Vioricăi Târzianu, marochiner apreciat în cooperaţia meşteşugărească a Bucovinei, cu care am împărţit priveliştile când frapante, când încântătoare pe care le derula autocarul în faţa ochilor noştri în Israel, dar şi camera fără fereastră a Hotelului Manoly din Betleem. Ana Maria Târzianu, elevă la un gimnaziu din Iaşi, nu este doar unica fiică a unicului fiu al soţilor Târzianu, din Suceava, ci şi un copil talentat, sportivă de performanţă, membră a Federaţiei Române de Dans Sportiv, deja remarcată, aplaudată, medaliată în competiţii internaţionale de gen. Când, în drum spre Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, Maria Vornicu din Ghindăoani ne-a dăruit câte o iconiţă care să ne ocrotească zborul spre Ţara Sfântă, Viorica Târzianu s-a bucurat nespus de mult: „Am să i-o dau Anei Maria, mereu călătoreşte în străinătate, la concursuri!” Şi mi-a descris-o, în cele mai frumoase rochii, prinţesă mică în săli mari, alunecând şi înălţându-se spre treapta cea mai înaltă a podiumului. Apoi a suspinat cu mândrie, fetiţa munceşte mult, să o ajute Cel de Sus!

Singuri – probabil foarte rar – în pelerinaj, tinerii soţi Georgeta-Dana şi Viorel Hojbotă din Mănăstirea Humorului şi-au avut mereu în gând cele trei fetiţe cu ei. Le-am văzut şi eu într-o fotografie, în costume naţionale, cu bundiţe cu dihor, cu părul lung, care de care mai drăgălaşă. Ca în povestea cu cele trei fete de împărat, le-am zis părinţilor şi ei au râs cu bucurie, iar eu am simţit nevoia, în sinea mea, a unui vers din Coşbuc ce li se potrivea atât de bine după drumul lung şi îndelungile rugăciuni la Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit din deşertul Iudeii: „Şi-un prinţ la anul! blând şi mic, /Să crească mare şi voinic…”, dar cu glas tare i-am întrebat cu ce îi aşteaptă la întoarcere: „Cu doi… saci de bomboane, aşa ne-au cerut, aşa le-am promis!”

O imagine care mie îmi va stărui multă vreme în memorie este aceea a Tricolorului nostru înălţat pe catargul ambarcaţiunii cu care am străbătut Marea Galileii şi sub fluturarea sa, agitând o eşarfă în aceleaşi culori, prof. Viorica Scăunaşu şi Elena Olărean, şef serviciu la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, două prezenţe tonice, cu zâmbetul pe buze, genul de persoane cu care ai putea să mergi până la capătul lumii. Dacă pe Viorica Scăunaşu o ştiam mai de mult, pe Elena Olărean am cunoscut-o abia cu prilejul acestui pelerinaj. Surâzătoare mai tot timpul, am văzut-o şi gravă, smerită, aproape timidă în Biserica Sfântului Mormânt, intrând de două ori, după de două ori timpul petrecut în înaintare lentă şi rugăciune, la locul sacru al Învierii Mântuitorului. La întoarcere, pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în aşteptarea îndeplinirii formalităţilor de către întregul nostru grup, am aflat că rămânea câteva zile în Bucureşti: voia să-şi sărute nepoţelul care de curând văzuse lumina zilei, Aaron Matei Mărgărint. Aşa tânără şi bunică! A râs din toată inima: De trei ori bunică! Maya Amelia, surioara lui Aaron Matei, are deja trei ani şi jumătate. Sunt copiii Simonei Diana, fiindcă şi de la cealaltă fiică, Andreea Nicoleta, din Suceava, are un nepoţel, pe Rareş Nicolae. „Nu bănuiam că sunteţi atât de bogată!” „Nu-i aşa?!” a surâs iar, cu privirea uşor îngândurată. Cum li se întâmplă şi părinţilor, şi bunicilor din prea multă iubire, preocupaţi de necunoscutele vieţii şi de ce-i aşteaptă pe puii lor.

Nici blânda Maria Vornicu din Ghindăoani nu a călătorit singură. L-a avut alături, cu poveţe şi pilde pentru orice împrejurare, puternic întipărite în suflet şi în minte, pe părintele ei duhovnic, Calistrat, de la Mănăstirea Vlădiceni. Mi-a povestit îndelung despre Cuvioşia Sa, aşteptând cu răbdare să se spovedească şi apoi l-a evocat în mai multe rânduri. Cel mai puternic sprijin în viaţa de care până acum a avut parte!

Dar mai mult decât din cuvinte, am putut să-mi dau seama de uriaşul şir de însoţitori din cer şi de pe pământ ai pelerinilor, după biblioteca de pomelnice încredinţate sfinţiilor lor, preoţi, monahi şi monahii, după nesfârşitele rugăciuni la icoanele lui Iisus Hristos, ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor care ne aşteptau în neclintită lumină, după lumânările aprinse, multe cât stelele noaptea pe firmament.

În Ţara Sfântă, tot ce se întâmplă este mai intens, de neuitat. Ca sucul de rodii pe care în lumea multicoloră de vânzători de suveniruri, de fructe şi de răcoritoare care înconjoară Biserica Sfântului Mormânt mi l-au oferit profesoarele Viorica Scăunaşu şi Octavia Pînzariu de sufletul părinţilor lor, Iustina şi Neculai. Nu era nici atât de cald şi nu-mi era nici atât de sete ca să pun gustul, aroma fără egal pe seama lor. Pur şi simplu, veneau, aromă şi gust mai presus de scara de măsuri a cerului gurii, din preaplinul inimilor care îl dăruiau şi care în primul rând, acolo, Sus, îl primeau.

Simţind după această amintire cu mireasmă celestă nevoia desăvârşirii unui arc de boltă care să susţină panopticul chipurilor scumpe pe care, pelerini, le-am dus cu noi spre înalta lumină a Locurilor Sfinte, scriu numele întâii nepoţele a Vioricăi Scăunaşu, Casandra, copila care se va naşte acum, în iunie, luna celei mai lungi zile de peste an, într-o casă de români din Suedia. Şi pentru care, asemenea propriilor părinţi netezindu-i perna în copilărie, cu un sărut pe frunte, Viorica îi va rosti, ca să o înveţe, cea dintâi rugăciune în limba maternă: „Înger, îngeraşul meu…”

DOINA CERNICA

*Alese mulţumiri Seniorilor Bucovineni care mi-au fost alături la lansarea versiunii în limba română a romanului „Mergi unde te poartă inima” de Susanna Tamaro, Editura Litera, Bucureşti, 2017. Cei plecaţi din ţară la ceasul lansării sau reţinuţi de alte treburi, dar care ar dori să citească minunata carte, o pot găsi la Librăria Alexandria Suceava, str. Mihai Viteazul, vizavi de Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. Pentru toţi – vestea bună a ieşirii de sub tipar şi în curând de asemenea în librăriile Alexandria a continuării sale, „Ascultă glasul meu”, cu acţiunea petrecându-se şi în câteva locuri în care am fost împreună.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: