Seniorii Bucovineni pelerini în Ţara Sfântă (1)

Încep aceste rânduri, neîntâmplător, la 17 mai 2018, în zorii marii sărbători a Înălţării, a Zilei Eroilor, înainte de a lua parte în cimitirul Sf. Vineri Suceava, din parohia părintelui protopop Minu Mititelu, la mormântul părinţilor, Veronica şi Nicolae Brînzei, veterani de război, la pomenirea lor şi alor noştri, cei urcaţi la Domnul. Neîntâmplător, deoarece însemnările care vor urma se vor referi fie la pelerinajul, fie la impresiile prilejuite de acest pelerinaj în Ţara Sfântă, la începutul lunii, al Seniorilor Bucovineni. Numele nu acoperă toate vârstele participanţilor – astfel Mihai Constantin Bichel, elev la Seminarul Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava abia a împlinit 17 ani -, el, numele, venind de la Asociaţia Seniorilor Bucovineni, a cărei minunată reprezentantă, prof. Viorica Scăunaşu, a avut iniţiativa şi, susţinută de un grup important de membri, a dus greul organizării noii călătorii în Israel. Nouă, deoarece majoritatea nu se afla pentru prima dată în acest pelerinaj. De pildă, prof. Viorica Scăunaşu, a patra oară, prof. Octavia Pînzariu, a treia, iar doctoriţa Rodica Dranca, a şasea oară! Prof. Viorica Scăunaşu a adus şi „invitaţi de suflet”, cum le-a spus celor zece participanţi din Ghindăoani-Neamţ, aşezarea în care şi-a petrecut primii ani la catedră după absolvirea facultăţii, foşti colegi şi foşti elevi, iar soţii ing. Constantin şi Maria Airinei au intermediat participarea şi a unui grup din Mănăstirea Humorului. Călătoria în ansamblu s-a desfăşurat sub auspiciile agenţiei de turism Iason din vecinătatea Curcubeului, cartierul George Enescu, Suceava, condusă de un vechi prieten al Seniorilor şi al nostru, Mihai Stamatin, el însuşi încă din adolescenţă însetat de cunoaşterea de locuri depărtate, de orizonturile cărţilor de aventuri nemaipomenite. Intitulat „Împăcare şi mângâiere sufletească” – Israel 2018, pelerinajul s-a desfăşurat după un program stabilit de Alida Holiday, partenera agenţiei Iason în această întreprindere. O întreprindere deloc uşoară, dacă ne gândim că „Împăcarea…” a reunit 50 de călători, un grup foarte mare nu numai pentru străzile strâmte ale vechiului Ierusalim, ci şi pentru o simplă traversare. Aici apare în scenă ghidul Seniorilor, pr. militar col. (r) Iulian Ichim, care când intona, cânta şi evoca evenimente biblice o făcea cu glas de miere, când glumea, fluiera şi stabilea reperele ordinii şi disciplinei grupului se lăsa dominat de spiritul cazon care îi marcase o bună parte din viaţă. De aceea, genul de indicaţii, „Toate bagajele la mijloc, oamenii de jur împrejurul lor!”, „Dacă ultimul nu a ajuns, nimeni nu pleacă!”, ascultate când voios, când resemnat, au dus nu numai la un plus de coeziune a echipei, cum am devenit pe parcurs, ci şi la optima sa mobilitate.

Dar iată, înainte de a merge mai departe, şi numele celorlalţi participanţi: ec. Elena Olărean, secretar-şef la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, prof. Maria Botinanţ (Bucureşti), hidrolog Ecaterina Popa (Bacău) şi hidrolog Angela-Valeria Dumitrescu Sima – foste colege de facultate, Facultatea de Geografie Iaşi, cu Viorica Scăunaşu, prof. Augustina Oana, din Ghindăoani, prof. Floarea Tofan (care ne-a făcut bucuria unor prezentări de carte şi în aceste pagini), asist. medical Iulia şi prof. Iuliu Savin, fost director de şcoală şi fost primar la Ghindăoani, Gheorghe Manea, primarul Ghindăoanilor, doamna sa, Ecaterina Manea, ec. Valerica Tureatcă (Piatra Neamţ) şi înv. Maria Cical, prof. Brânduşa Maximiuc, farmacist Claudia Perejuc, Felicia-Maria Barbă şi magistrat Angela-Aurica Tofan, marochiner Viorica Tărzianu, asist. medical Paraschiva Băncescu, soţia fostului prefect şi redactor la ziarul „Zori noi” Suceava Ioan Băncescu, ec. Ana Leonte şi înv. Maria Tolomei din Ghindăoani, Elena Păstrăv şi Stela Ciobanu, funcţionare la Asociaţia de Proprietari Obcini Suceava, ec. Elena Bălţătescu, Maria Vornicu – Ghindăoani, Elena Chiriac, Paraschiva Vărvăroi, Maria Mocanu, Elena Brânduşa Fîrţescu, contabil Iuliana Bichel, Adriana Florea, profesoară de religie la Şcoala „Ion Creangă” Suceava, ing. Ioan-Cătălin Enea (care întrebat de locul său de muncă mi-a dat vestea bună a existenţei îndârjite şi atât de necesare a Băncii de Gene Suceava), soţii Aurica şi Ioan Rusu, soţii Georgeta-Dana şi Viorel Hojbotă, Maria Brădăţan, Maria Cătună, Ileana Hojbotă, Livia Ungureanu, Maria Croitoru, Elena Jucan, toţi din Mănăstirea Humorului, ca şi Vasile Croitoru, deşi la peste şase decenii distanţă ca vârstă de Costel Bichel, cu o admirabilă tinereţe, un participant apreciat de profesoara Viorica Scăunaşu cu „nota zece cu felicitări”.

www.romanidecentenar.ro

Închei rândurile de faţă cu părerea de rău că nu am putut-o avea alături în această călătorie în care ne-am pornit împreună în urmă cu vreo zece ani pe farm. Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, dar, cum spune monahia Elena Simionovici, care m-a încurajat permanent în acest deceniu de amânare, „În Ţara Sfântă ajungi când vrea Dumnezeu!” O altă părere de rău priveşte absenţa la Rădăşeni, la comemorarea tatălui P.S.Timotei Prahoveanul, episcop-vicar la Patriarhia Română, dar doctorul în Teologie şi scriitorul care este arhim. Timotei Aioanei ne-a însoţit permanent cu interesanta, frumoasa sa carte „Aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: