Şofer român cu domiciliul în Germania, depistat de poliţiştii suceveni în timp ce conducea, pe DN 17, cu 152 km/h

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cetăţean român, cu domiciliul în Germania, a rămas fără permisul de conducere după ce a fost depistat de poliţiştii suceveni în timp ce conducea pe DN 17 cu o viteză uriaşă.

Potrivit IPJ Suceava, Serviciul Rutier Suceava a organizat miercuri, 11 aprilie a.c., o acţiune pe raza judeţului pentru reducerea riscului rutier cauzat de nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti şi identificarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere.

În cadrul acţiunii, un bărbat de 48 de ani, cetăţean român, cu domiciliul în Germania, a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliţiei în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 cu viteza de 152 km/h.

„A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării” a precizat Poliţia Suceava.

De asemenea, în cadrul acţiunii de miercuri, poliţiştii suceveni au mai constatat o infracţiune şi au aplicat 134 de sancţiuni contravenţionale, din care 70 pentru încălcarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, 15 faţă de biciclişti şi 49 pentru alte abateri.

În total, au fost reţinute zece permise de conducere şi au fost retrase două certificate de înmatriculare. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: