> E necesară alocarea de fonduri prin hotărâre de guvern > Dacă licitaţia trenează, o nouă firmă, ce va fi înfiinţată de CNAIR, ar putea prelua execuţia
Prefectul Mirela Adomnicăi a încercat, într-o recentă conferinţă de presă, să explice că în ceea ce priveşte reluarea lucrărilor la şoseaua de centură a Sucevei s-a lucrat continuu, potrivit procedurilor. Dar a evitat să comenteze de ce documentaţiile depuse de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi au fost respinse de două ori de Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice şi s-a ajuns ca abia la începutul lunii martie să fie publicat anunţul pe SEAP, în condiţiile în care procedura a fost iniţiată din luna octombrie a anului trecut.
În ceea ce priveşte varianta de ocolire a Sucevei, obiectiv de investiţii început de 11 ani, „există tot interesul din partea Ministerului Transporturilor în ceea ce priveşte finalizarea acestui obiectiv de investiţii” a spus prefectul. Ea a arătat că „a fost un context de proceduri reluate din 2017”.
„Vreau să subliniez faptul că nu au fost timpi morţi, pierduţi, din 2017 în 2018 în ceea ce priveşte acest obiectiv de investiţii. S-au respectat proceduri obligatorii cu tot ce presupune acestea. Procedura de achiziţii a fost demarată încă de la sfârşitul anului 2017. Documentaţia înaintată către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP) a fost respinsă o dată la sfârşitul anului trecut. Ea a fost refăcută, conform observaţiilor, de DRDP Iaşi, fiind depusă la începutul anului 2018, dar, întrucât a intervenit o modificare legislativă în data de 10 ianuarie, a fost refăcută în baza acestei modificări legislative. A mai fost respinsă odată în luna februarie şi a fost redepusă cu observaţiile cerute de ANAP”, a spus Mirela Adomnicăi.
Ea a precizat că în data de 23 februarie a.c., după modificarea şi completarea documentaţiei de atribuire, aceasta a fost publicată în SEAP, astfel încât s-a intrat în linie dreaptă cu achiziţia.
Prefectul a subliniat însă că procedura este condiţionată şi de asigurarea finanţării; după ce s-a modificat soluţia tehnică este necesară parcurgerea altor proceduri.
„Această procedură de achiziţie este condiţionată de un alt demers, care se desfăşoară în paralel, pentru a câştiga timp preţios. Al doilea demers vizează actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Spre deosebire de soluţia tehnică valabilă până în 2017, noua documentaţie, cu noile soluţii oferite, a presupus o modificare a indicatorilor tehnico-economici însemnând în plus 47 de milioane de lei. Vorbim acum despre 89 de milioane de lei faţă de 42 de milioane de lei, sumă care era necesară până la modificarea soluţiei tehnice” a spus prefectul.
Adomnicăi a adăugat că, având în vedere această dublare a sumei necesare „pe un context de declaraţii făcute referitor la acest obiectiv de investiţii”, a fost nevoie de o atenţie sporită, de o rigurozitate mai mare în verificarea documentaţiei, astfel că abia în data de 7 martie a.c. s-a obţinut avizul favorabil, fără observaţii, din partea Consiliului Tehnico-Economic (CTE) din cadrul Ministerului Transporturilor unde această documentaţie a fost depusă încă de anul trecut.
„Am depăşit această fază, avem un aviz favorabil fără observaţii, care, împreună cu un alt demers întreprins şi absolut necesar către firma de proiectare ce a realizat documentaţia tehnică, expertiză a cărei valabilitate expira în 30 martie 2018, pentru a putea valorifica această expertiză, valabilitatea ei a fost prelungită de la 2 la 3 ani, până în martie 2019. Această documentaţie a fost înaintată în data de 14 martie către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, unde se va întruni consiliul interministerial care va pregăti proiectul de hotărâre de guvern, astfel încât să avem o hotărâre de guvern cu aprobarea acestor indicatori tehnico-economici aşa cum au fost actualizaţi” a mai explicat prefectul paşii de urmat.
Ea a subliniat că aceste demersuri se desfăşoară în paralel, pentru a se câştiga timp preţios.
„Nu putem discuta despre o alocare bugetară câtă vreme nu este aprobată această sumă necesară, în final, prin această hotărâre de guvern” a declarat Adomnicăi.
Ea susţine că din discuţiile pe care le-a purtat zilele trecute şi la Ministerul Transporturilor, şi la CNAIR, a rezultat clar intenţia de a se finaliza „odată pentru totdeauna” acest obiectiv de investiţii.
„Problema este cunoscută, nu din declaraţii, nu din întrebări, interpelări ale parlamentarilor, ci din susţinerea purtată cu bună credinţă, în sens constructiv şi cu toate argumentele necesare pentru finalizarea acestui obiectiv” a explicat prefectul.
Mai mult, Mirela Adomnicăi a lăsat să se înţeleagă că antrepriza de construcţii pe care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar dori să o înfiinţeze ar putea prelua lucrarea, dacă se va întârzia procedura de licitaţie.
„Consiliul de Administraţie al CNAIR a aprobat înfiinţarea societăţii Antrepriza de Construcţii, care şi-a propus finalizarea obiectivelor de mari investiţii nefinalizate de antreprenori. O prioritate pentru această societate – care este în procedură de operaţionalizare, cu termen de două luni de zile – este, în eventualitatea în care procedura de achiziţii pornită deja va trena din cauza contestaţiilor, va prelua din mers executarea acestei lucrări” a spus prefectul.
Ea a prezentat şi calendarul de procedură de achiziţie, care este în plină desfăşurare şi care presupune ca 25 aprilie să fie data-limită pentru depunerea ofertelor, 8 iunie – data-limită pentru evaluarea ofertelor, 25 iunie – încheierea contractului cu executantul, în condiţiile în care nu sunt contestaţii.
„Avem şi varianta de rezervă în eventualitatea, oarecum probabilă, de a fi formulate contestaţii care să treneze, să prelungească perioada pentru încheierea acestui contract” a spus prefectul. (N.B.)


























Comentarii