>Din aceşti bani se asigură funcţionarea cabinetului, salariile medicului şi asistentului, taxele aferente
Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, ec. Anda Sălăgean, a declarat că 232 de medici de familie din totalul celor 283 aflaţi în relaţii contractuale cu instituţia au înscrise în lista asiguraţilor între 1500 şi 3000 de persoane.
Sălăgean a spus că, din cei 283 de medici de familie, 97 de medici au înscrişi în liste între 1 501 şi 2.000 de pacienţi, alţi 135 de medici au înscrişi în lista asiguraţilor peste 2000 de pacienţi, nouă medici de familie au mai puţin de 1000 de pacienţi, iar 42 au înscrişi în lista asiguraţilor între 1000 şi 1500 de pacienţi.
Ea a precizat că, în cursul lunii ianuarie a.c., sumele decontate de CAS Suceava medicilor de familie din judeţ, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, au fost cuprinse între 3200 de lei şi 22 000 de lei.
„Medicii de familie cu 3000 de asiguraţi înscrişi au primit câte aproximativ 22000 de lei, iar medicii de familie care au înscrişi în lista de asiguraţi 2700 de persoane au primit aproximativ 19000 de lei, în timp ce medicii de familie cu 1800 de asiguraţi înscrişi, cum au marea majoritate a medicilor de familie, au primit aproximativ 14000 de lei” a spus Sălăgean.
Purtătorul de cuvânt al CAS Suceava a mai spus că medicilor de familie care au înscrişi pe liste mai puţin de 1000 de asiguraţi li s-au decontat sume mai mici de bani, astfel că un medic de familie cu 650 de asiguraţi înscrişi pe listă a primit aproximativ 4900 de lei, în timp ce unui medic cu 360 de pacienţi înscrişi pe listă i s-a decontat de către CAS Suceava suma de aproximativ 3200 de lei.
Din suma primită, medicul de familie va achita toate cheltuielile cabinetului, respectiv utilităţi, soft, internet, telefon, amortizare, pregătire profesională, consumabile, cheltuieli de deplasare la domiciliul pacienţilor, servicii de curăţenie şi altele, precum şi salariul său şi al asistentului, dar şi taxele şi impozitele aferente. (N.B.)

























Comentarii