Aşezările din bazinul Suha Bucovineană s-au bucurat în ultimele trei decenii de atenţia sporită a unor pasionaţi ai istoriei locale care au pus la dispoziţia cititorilor interesaţi de trecutul îndepărtat sau mai apropiat al zonei importante lucrări monografice, bine primite de specialişti, atât în Germania, cât şi în spaţiul românesc. Este vorba, mai întâi, într-o abordare cronologică, despre cărţile semnate de Vasile Diacon (Vechi aşezări pe Suha Bucovineană, 1989; Etnografie şi folclor pe Suha Bucovineană, 2002; Cronicile Suhei Bucovinene, 2005; Stulpicanii şi împrejurimile la 525 de ani de atestare documentară, 2013) sau cele dedicate satului Slătioara de către Mircea Mihalea (Slătioara bucovineană. Oameni şi locuri, 2009; Şcoala slătioreană. 120 de ani de atestare documentară, 2015; Biserica Slătioara-Stulpicani la ceas aniversar, 2011) şi apoi Doroteia, satul meu drag, scrisă cu multă iubire de aceste locuri de către Livia Ştefan, fiica mult respectatului fost învăţător I. Brădăţan.
Cele două aşezări din gura Văii Suhei Bucovinene, pe care le desparte şi, în acelaşi timp, le uneşte unda zglobie a râului cu acelaşi nume, Frasinul şi Bucşoaia, se mândresc şi ele cu lucrări de referinţă: Geografia şi istoria comunei Frasin (2000) şi documentata monografie Locuri şi oameni la Frasin (2010), publicate sub semnătura profesorului Ion Netea, Oraşul Frasin (2006), un studiu monografic complex realizat de un colectiv format din Vasile Chiriţă, Violeta Puşcaşu şi Ion Netea.
Cu un an în urmă, în coordonarea aceluiaşi neobosit cercetător Ion Netea, cu sprijinul împătimitului în dragoste pentru Bucşoaia şi locuitorii ei, a pasionatului preot Pavel Goraş şi a regretatului profesor, fost inspector şcolar de specialitate, Simion Slevoacă, a apărut o impresionantă, prin bogăţia informaţiei, masivă şi foarte documentată monografie: Bucşoaia, locuri şi oameni (2016), care a fost semnalată de presă la timpul oportun.
Atenţia noastră a fost reţinută în mod deosebit de ultima apariţie editorială dedicată aceluiaşi sat: Parohia Bucşoaia în istoria Bucovinei, Suceava, Editura Smart, 2017, 250 p. + XIX p. + 25 planşe, realizată de prof. Ion Netea şi preotul Pavel Goraş, lucrare ce-şi are originile în monografia menţionată mai sus şi care beneficiază de o interesantă Predoslovie izvodită cu responsabilitate de către prof. univ. dr. Ion Vicovan, de o Precuvântare a autorilor, o incitantă Postfaţă a prof. univ. dr. Dănuţ Popovici şi de câteva pagini – În loc de concluzii… – semnate de lector dr. Bogdan Constantin Neculai. Este vorba despre o lucrare accesibilă enoriaşilor parohiei Bucşoaia, scrisă cu pasiune şi deosebită acribie, când ne gândim, mai ales, la izvoarele din arhiva Parohiei Bucşoaia care au stat la îndemâna autorilor, şi de a cărei geneză ideatică „suspectăm” pe coautorul Pavel Goraş, preot îndrăgostit de comunitatea pe care o păstoreşte.
Ca orice lucrare de gen în care semnatarii se respectă, sub capitolul Personalitatea localităţii, autorii „plasează” aşezarea în cadrul natural, vorbesc despre populaţia şi istoria ei, după care trec la analiza principalelor instituţii: a primăriei şi a şcolii, despre care arată că a fost una dintre cele mai vechi din Bucovina, apărută în 1816 ca o necesitate după colonizarea localităţii cu germani care asigurau mâna de lucru în întreprinderea lui Karl Kalita; apoi şcoala românească, înfiinţată în anul 1869, pagini consecutive fiind alocate şi aspectelor economice ale localităţii, interesante rămânând consideraţiile despre meşteşuguri şi industrii, asigurate de ţipţerii de la stabilimentul industrial al aceluiaşi Karl Kalita.
Cum era şi firesc, partea consistentă a lucrării este alocată bisericii, implicit parohiei. Nu sunt neglijate legendele şi datinile referitoare la aceasta, legăturile ei cu mănăstirea şi moşia Voroneţului, epoca în care s-a aflat sub administraţia austriacă, până la Marea Unire, apoi cea până în anii comunismului şi, în final, contemporaneitatea, oferind o imagine completă a devenirii în timp a parohiei.
Problematica este completată cu punerea în evidenţă a patrimoniului de care dispune enoria. Evident, mai întâi este prezentată biserica, dăruită creştinilor ortodocşi din Frasin de către câmpulungenii din Capul Satului, în anul 1855, când aceştia încep construcţia uneia mai spaţioase, căci cea existentă, ridicată prin 1751, devenise neîncăpătoare, şi ajunsă în Bucşoaia datorită unui şiretlic al bucşoienilor care participau la transportul acesteia. Îi este analizată singhilia de sub semnătura episcopului Evghenie de la 1860, apoi sunt descrise pictura murală, fiecare icoană importantă precum şi pe cele care-i alcătuiesc tâmpla, obiectele de cult valoroase. Nu sunt uitate clopotniţa şi clopotele, capela şi centrul social, casa parohială, troiţele, fântâna, proprietăţile funciare, cimitirul cu monumentele sale funerare, dar şi biblioteca cu povestea cărţilor ei.
De menţionat în mod deosebit este faptul că părintele Pavel Goraş, personaj emblematic al zilelor noastre, cu pasiunea deosebită de care s-a învrednicit, a reuşit să recupereze o bijuterie arhitecturală locală, o veche casă „bătrânească” în patru ape, fostă proprietate a celui cunoscut ca fiind „haiducul Sâdor”, să o mute lângă biserică şi să-i dea destinaţie de muzeu, motiv de justificată mândrie pentru enoriaşii săi, şi căruia, cum era de aşteptat, îi sunt alocate câteva pagini.
Pagini scrise cu multă căldură sunt cele dedicate slujitorilor bisericii: preoţi, cântăreţi bisericeşti, pălimari, cărora li se adaugă cele despre formaţiunile corale bisericeşti. Pentru teritoriul satului Bucşoaia, aparţinând de Mănăstirea Voroneţ, sunt prezentaţi, în ordine cronologică, egumenii mănăstirii până la înfiinţarea enoriei şi, apoi, a preoţilor până la actualul paroh. Portretele realizate acestora sunt ilustrative şi captivante; nume precum Mihail Munteanu, Ioan Turturean, Grigore Tomovici, Amfilochie Bocca şi fiul acestuia Adrian Bocca, Casian de Tuschinski, Dimitrie Popescul, Ioan Spânu, Modest Lucan, Gavril Hojbotă, Constantin Iacoban, autor al unei monografii manuscrise a Parohiei Bucşoaia, şi alţii. Aceste evocări făcute cu pioşenie faţă de memoria înaintaşilor amintesc, volens nolens, de o lucrare de excepţie a lui N.M. Popescu, Preoţi de mir adormiţi în Domnul, apărută în 1942, şi care ar trebui să le stea la căpătâi tuturor celor care păşesc în preoţie.
Acelaşi tip de portret este realizat fiilor satului, mai întâi preoţilor şi monahilor, pictorilor de biserici (Gavril şi Mihai Moroşan, Gheorghe Matei şi alţii) nefiind uitaţi ctitorii şi făcătorii de bine, şi nici diriguitorii parohiei aleşi în baza Legii privind organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925.
O secţiune a lucrării este dedicată familiei Sidorovici, care a dat două nume mari: mai întâi pe arhimandritul Pancratie Sidorovici, care timp de 57 de ani a avut grijă de moaştele Sf. M.M. Ioan cel Nou de la Suceava, şi pe Teofil Sidorovici, ajuns Comandant al Străjii Ţării.
Parohiilor desprinse din enoria-mamă le-au fost rezervate pagini consistente; mai întâi Doroteia, care îşi înălţase biserică între anii 1875-1881, a cărei catapeteasmă, se pare, a fost pictată de cunoscutul pictor Epaminonda Bucevschi, fiind sfinţită de mitropolitul Visarion, şi apoi Frasinul, care-şi zideşte locaş de închinăciune între anii 1924-1933, fiind târnosită de mitropolitul Nectarie Cotlarciuc, originar din părţile locului, mai exact din Stulpicani.
Pagini distincte sunt alocate Mănăstirii Doroteia, ale cărei începuturi se situează în 1997, când s-a pus piatră de temelie schitului de pe Pârâul Branişte. În treacăt este amintită şi ipoteza eponimului Dorotei ori Doroftei, născător al topicului Dorotei, care, susţinem noi, odată cu ocupaţia austriacă, a devenit, în mod eronat, Doroteea/Doroteia.
Autorii dovedesc, într-un real spirit de ecumenism, respect şi admiraţie pentru reprezentanţii altor culte din localitatea Bucşoaia. Catolicii se bucură de o bună reprezentare, fiind discutată vechimea aşezării acestora pe aceste plaiuri, creşterea numerică (370 de catolici, în 1930), dar şi aproape dispariţia lor în anul 1941, când mai rămăseseră doar şapte. A fost luată în discuţie existenţa vechii capele, apoi a bisericii catolice şi sunt prezentaţi unii preoţi care au slujit aici de-a lungul vremurilor, până astăzi, când este la datorie admirabilul om şi preot Valentin Cochior, ca paroh al parohiei Gura Humorului, care are în responsabilitate catolicii din toate aşezările Văii Suha Bucovineană.
Nu sunt uitaţi nici evreii, cu cele două sinagogi de la Frasin, astăzi nemaiexistând niciunul în aceste sate, apoi sunt amintite Oastea Domnului şi cultele neoprotestante.
Într-o condiţie grafică de toată lauda, întregită cu un număr de 19 anexe şi 25 de planşe cu imagini care susţin textul, lucrarea se situează cu cinste în rândul monografiilor exemplare dedicate unor astfel de subiecte, constituind, indubitabil, un model de urmat.
VASILE DIACON
Comentarii