La Arbore

Păstrând obiceiul strămoşesc

Cunoaştem cu toţii că, în Bucovina, tradiţiile strămoşeşti sunt păstrate cu sfinţenie. Iar comuna Arbore nu face excepţie. Aşa că, în urmă cu 5 ani, a fost revigorat corul parohiei „Sfânta Treime”, care a urmat tradiţia corului bisericesc condus peste 60 de ani de cântăreţul bisericesc Gavriil Popovici. Apoi a funcţionat peste 40 de ani corul Căminului Cultural, care a avut dirijori celebri, aleşi dintre profesorii de muzică. Corul parohial, între cele două războaie mondiale, chiar şi după, mergea pe la casele membrilor săi pentru a înălţa cântări de ziua de naştere sau de ziua numelui.

Acum 5 ani, preotul Constantin Bereholschi, beneficiind de ajutorul preotului paroh Nicolai Cîrdei, a pus bazele corului bisericesc din Arbore. Din el fac parte enoriaşi din parohie, în special tineri, cadre didactice, funcţionari, agricultori. În desfăşurarea repetiţiilor şi la unele spectacole preotul este ajutat şi de profesoara Maria Pătrăucean.

La solicitarea postului TV „Cromtel” Rădăuţi, realizator Mihai Hrincescu, în decembrie a fost organizată o repetiţie a corului, care a interpretat colinde bucovinene. Bineînţeles, membrii săi au venit îmbrăcaţi în costume naţionale, iar repetiţia s-a desfăşurat în incinta bisericii.

Corul a interpretat colindele „O, ce veste minunată!”, „Praznic luminos”, „Mare minune”, „Ziurel de ziuă”, „Acolo-n jos” şi „Bună dimineaţa, Moş Ajun!”. A mai fost interpretată şi colinda „Asta-i sara, sara lui Crăciun”, corul fiind în dialog cu Antonia Manoilă, o gâgâlice de fetiţă de numai 6 ani care, iertată fiindu-mi aprecierea, a fost vedeta repetiţiei. A mai interpretat o colindă inedită tânărul Ionuţ Buliga, care s-a acompaniat la chitară. Ca să vă daţi seama de frumuseţea interpretării şi a costumului popular, cameramanul Alin s-a trezit bătând din palme şi, normal, filmarea a fost reluată…

Repetiţia s-a efectuat şi în vederea spectacolului de colinde care urma să fie prezentat în biserică de Crăciun, plănuindu-se şi participarea la spectacole organizate de alte parohii ortodoxe din zonă, cu care colaborează de ani de zile.

…Vocile fetelor sunau ca zefirul de primăvară şi ca susurul unui izvor, pe când cele ale bărbaţilor, atunci când era cazul, izbucneau năvalnic, asemenea unui tunet puternic în mijlocul unei naturi calme.

După terminarea filmării, am stat de vorbă cu câţiva dintre interpreţi: „Vin cu mare plăcere la cor. Cânt de ani de zile şi n-aş putea renunţa. Este un eveniment deosebit în viaţa comunei noastre” (I.B.); „De peste 25 de ani corul este singura prezenţă în viaţa culturală a comunei noastre. Păcat că nu sunt şi alte formaţii culturale în viaţa comunei, aşa cum erau pe vremuri.”(V.M.); „Mai mult interes din partea conducătorilor comunei ar face mai frumoasă viaţa culturală a satului şi, de ce nu, să vină şi alţi oameni la cor pentru ca acesta să devină foarte puternic.”(I.P.); „Întâlnirile noastre la repetiţii şi la concertele la care suntem invitaţi sunt momente înălţătoare. Mi-ar place să pot veni încă mulţi ani la acest cor, pentru că noi ducem şi faima comunei mai departe.” (C.M.).

prof. GH. DOLINSKKI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI